ORÃSTIA DE IERI SI DE ASTÃZI
Orasul
este situat în centrul culoarului depresionar al Orãstiei,
având coordonatele geografice de 45° 47m 30s latitudine nordicã
si 23° 11m 30s longitudine esticã. Strãveche si mereu
nouã asezare româneascã, cu un trecut istoric de câteva
secole si cu un binemeritat prestigiu economic si cultural, Orãstia
se prezintã în zilele noastre ca un oras în plinã
înflorire, pe care si-a pus pecetea munca fãrã preget
a locuitorilor sãi. Mentiunea documentarã cea mai importantã
despre existenta orasului dateazã din anul 1224, ceea ce a dus în
1974 la sãrbãtorirea a 750 de ani de atestare.
Cele
mai vechi urme ale existentei omului pe aceste meleaguri, cu specificul
vietii lui materiale si spirituale, pot fi urmãrite pânã
în comuna primitivã. Omul a gãsit aici conditii prielnice
de adãpost si locuire.
Mãrturii
cu privire la civilizatia locuitorilor care au populat si aceastã
zonã a Vãii Grãdistei dateazã mai ales din
cea de a doua epocã a fierului (Latène), când strãmosii
nostri daci au dezvoltat aici o strãlucitã viatã materialã
si spiritualã. Fiind situatã în vecinãtatea
muntilor, unde s-au ridicat vestitele cetãti dacice, în frunte
cu Sarmizegetuza Regia, capitala statului dac centralizat, Orãstia
si zona înconjurãtoare nu puteau sã nu cunoascã
anumite atributii militare în sistemul de apãrare al centrului
organizatoric al înaintasilor. Valea Grãdistei avea sã
devinã mai târziu, când legiunile romane îsi întinseserã
stãpânirea pânã la Dunãre, culoarul de
pãtrundere a ostilor lui Traian spre inima statului dac.
În
secolele XII, XIV si XV, Orãstia îsi câstigã
un bun renume ca centru recunoscut de mestesugari. La aceasta au
contribuit si sasii, colonizati aici de regii unguri. Cu toatã superioritatea
numericã a românilor, în oras elementul privilegiat
din punct de vedere politic si social îl constituiau sasii, în
urma unor drepturi speciale cãpãtate de la regalitate. În
1376 se aminteste de reînnoirea statutelor breslelor din Orãstie.
Referitor la acest an, statutele breslelor din Orãstie consemneazã
existenta a 25 branse mestesugãresti, organizate în 19 bresle
(fraternitas).
Rememorând
datele mai însemnate care au marcat destinul istoric al Orãstiei,
vom reaminti cã atestarea documentarã a orasului dateazã
din 1224, de când se pãstreazã Diploma regelui Ungariei
Andrei al II-lea, care confirmã înnoirea privilegiilor acordate
sasilor de aici de cãtre înaintasul sãu Geza al II-lea.
Diploma aceasta recunoaste prezenþa aici a unei populaþii autohtone
românesti. Se atestã cã folosirea pãdurilor
si a apelor se va face în comun cu populatia autohtonã româneascã.
În
secolul al XIV-lea, orasul numãra 1.300 locuitori. Asezarea fãcea
comert cu tãrile Române, cu Polonia si Dalmatia.
Dependent
de regele Ungariei si Universitatea sãseascã, orasul evolueazã
pe aceleasi coordonate ale feudalismului, cu obligatii, impozite si dãri
cãtre stãpânirea vremii.
În
secolul al XVI-lea, în Orãstie sunt consemnati printre juzii
regali si unii de origine românã. Astfel, între anii
1504-1520, jude regesc la Orãstie a fost Stefan Olahul, tatãl
marelui umanist Nicolae Olahul. Numit în aceastã dregãtorie
de cãtre regele Ungariei Vladislav, Stefan Olahul nu a primit asentimentul
Universitãtii sãsesti din Sibiu pentru functia respectivã,
pe care a exercitat-o totusi în ciuda opozitiei respective.
La
sfârsitul secolului al XVI-lea se tipãreste aici Palia de
la Orãstie (1581-1582), una dintre primele tipãrituri în
limba românã, care îsi are, fãrã îndoialã,
partea ei de contributie la temelia limbii noastre literare. Pentru prima
oarã în carte întâlnim forma de români,
dovadã cã Serban, fiul lui Coresi, si Marian erau constienti
de originea noastrã latinã.
În
documentele de la sfârsitul secolului al XVI-lea apare si prima descriere
a Orãstiei prin pana lui Antonio Possevino, trimis papal, cel ce
preluase în 1580 conducerea Universitãtii din Cluj, nou înfiintatã,
care consemneazã în 1584: « Scaunul Orãstiei
avea 11 sate regesti si orasul este un pãmânt numit de germani
Broos care spre miazãzi e departe de Câmpul Pâinii de
o leghe si asezat aproape de râul Mures, cu buni locuitori, nu departe
de civilizatie, cu climã foarte sãnãtoasã,
cu câmpii roditoare, foarte buni pesti, animale sãlbatice,
multime de iepuri, de daini si cerbi.«
La sfârsitul secolului al XVII-lea (1691), Transilvania
trece sub stãpânirea Habsburgilor. Sub noua stãpânire
este instaurat în Transilvania un regim de exploatare si mai mare,
principatul fiind subordonat direct împãratului. Prin Diploma
leopoldinã sunt confirmate privilegiile « celor trei natiuni
« (maghiari, sasi si secui), în detrimentul populatiei majoritare
românesti.
Prin actul de la 1700, adicã prin cea de a doua Diplomã
leopoldinã, Curtea din Viena confirmã privilegiile si scutirile
de care se vor bucura preotii uniti, ca si clerul catolic. În diplomã
se afirma cã si tãranii români, dacã vor accepta
unirea cu biserica catolicã, nu vor mai fi considerati "tolerati",
ci vor beneficia de toate drepturile civice, prevedere care nu a fost însã
niciodatã aplicatã. Chiar Dieta Transilvaniei - constituitã
în imensa majoritate din nobilii celor trei natiuni - respinge revendicãrile
românilor, înaintate de episcopul lor, Inochentie Micu Klein,
la 1736. La Orãstie , ca si în satele înconjurãtoare,
s-a produs o scindare a locuitorilor în douã: uniti si neuniti,
între care s-au desfãsurat permanente conflicate. Nemultumirile
locuitorilor de aici au îmbrãcat tot mai mult forma religioasã,
ajungând pânã la miscãri si proteste de masã,
cum au fost cele conduse de Visarion la 1744 si Sofronie din Cioara între
anii 1759-1761. Pretextul miscãrilor respective era unirea cu Roma.
Pe la 1733, asa cum rezultã dintr-un registru de dãri
si plãti, populatia Orãstiei era formatã în
majoritate din români si consta din 560 familii, dintre care: 240
familii de români, 170 familii de unguri, 100 familii de sasi, 50
familii de tigani si 8 familii de greci. Admitând pentru o familie
5 persoane, orasul ar fi putut numãra 2.8.. locuitori. Evident dupã
nationalitate, elementul cel mai numeros îl constituiau românii.
Cu toatã aceastã superioritate numericã a românilor,
în oras elementul privilegiat din punct de vedere politic si social
îl constituiau sasii, în urma unor drepturi speciale ale orânduirii
feudale.
Rãscoala tãranilor români din Muntii Apuseni,
condusã de Horea, Closca si Crisan, s-a manifestat în tinutul
Orãstiei mai mult în satele din dreapta Muresului, iar în
stânga lui mai cu seamã în satul Bintinti, azi Aurel
Vlaicu, asezare care era în stãpânirea
unor feudali maghiari.
Referitor la aceastã mare rãscoalã, se mentioneazã
numele lui Nicolae Popa din Orãstie, «care are meritul de
a fi mers în noiembrie 1784 în tara Româneascã
pentru a recruta un corp de 700 oameni, cu care sã vinã în
ajutorul rãsculatilor lui Horea.« Faptul apare semnificativ
prin aceea cã evenimentul din Transilvania a avut ecou si în
celelate tãri române.
Desi rãscoala a fost înfrântã, fiind
urmatã de noi împilãri sociale, ea a constituit pentru
populatia româneascã de pe aceste meleaguri o contribuþie
la dezvoltarea constiintei nationale si fãurirea de noi sperante
în lupta pentru libertate.
Din punct de vedere urbanistic, Orãstia, nefiind înconjuratã
de ziduri ca alte asezãri sãsesti din Ardeal, a avut doar
în mijlocul orasului o cetate-castel, o bisericã fortificatã,
oferind astfel posibilitatea ca si românii sã locuiascã
în oras, în toatã perioada ce a urmat dupã colonizarea
sasilor. Astfel, în oras existau trei zone: cetatea cu bisericile,
casa sfatului, centrul cu piata si clãdirile publice mai însemnate.
Zona a doua o formau breslele, atelierele si locuintele patronilor, precum
si cele ale locuitorilor liberi ai orasului, agricultori, viticultori,
etc., care nu depãseau cifra de o mie. Cea de a treia zonã
era cea locuitã de românii " de sus" si "de jos". Cei din
centru beneficiau de privilegii si erau scutiti de dãri si diferite
contributii publice.
Cu toate progresele înregistrate în Transilvania,
mai ales în epoca "absolutismului luminat", când o serie de
asezãminte anacronice ale feudalismului au fost adaptate noilor
realitãti, Orãstia rãmâne sub raport economic
destul de putin dezvoltatã, cu o industrie restrânsã;
economia rãmâne mai mult agrarã. Transilvania însãsi
constituia, în general, mai mult o sursã de materii prime
pentru provinciile centrale ale imperiului. Pe parcurs, asistãm
totusi la intensificarea productiei agricole, la dezvoltarea meseriilor
si a manufacturilor, fapt ce a atras dupã sine si dezvoltarea comertului.
O evidentã cât de cât autenticã în
ceea ce priveste dezvoltarea
meseriilor în secolul al XIX-lea la Orãstie se poate
tine numai de pe la 1880 încoace.
Dupã al doilea rãzboi mondial venirea comunistilor
la conducerea tãrii a dus la persecutarea intelectualilor si patronilor
din oras.Oameni de culturã,personalitãti politice au fost
aruncati în uitare
Populatia a cunoscut si ea cresteri sensibile, atingând
cifra de 30.000 locuitori în 1995.
CÃI DE ACCES
Harti:
Romania
Regiunea
Orastie
De la Deva, municipiul de resedintã al judetului Hunedoara,
pe
calea feratã Arad-Teius (27 km) sau pe DN 7 cu autobuzul;
de la Hunedoara, principalul centru siderurgic al judetului, pe
soseaua Hunedoara -Sîntuhalm si în continuare, pe
DN7, prin Simeria, la Orãstie (28 km);
de la Alba Iulia, pe soseaua nationalã Sebes - Orãstie
(50 km) sau
prin Vintu de Jos; de asemenea pe calea feratã Alba Iulia
- Orãstie;
de la Zlatna, pe drumul modernizat pânã în dreptul
Bãilor Geoagiu, iar de aici prin comuna Geoagiu, pe DN 7, în
Orãstie (43 km).
