Site hosted by Angelfire.com: Build your free website today!

AICI ÎN FORMAT WORD

 

J     PERLE ACADEMICE   J

 

ě

 

 

Autor: Ionuţ F. Palici

 

           

            Cuvânt înainte

         Lucrarea de faţă prezintă rezultatul unei analize sumare a unor lucrări destinate candidaţilor la concursul de admitere la Facultatea de Farmacie a UMF „Victor Babeş” din Timişoara.

         Opere ale unei personalităţi a USAMVB şi UMF din Timişoara, „Testele de Biologie”, editate şi reeditate, corectate şi re-corectate,  de numeroase ori de-a lungul anilor, au ajuns să fie, în sfârşit, aproape perfecte.

 

         Prezentarea lucrării

         Deoarece perlele sunt protejate prin legea dreptului de autor, nu mi-am permis să le citez. Voi menţiona însă titlurile lucrărilor şi autorii precum şi comentariile mele.

         Am găsit primul set de perle în lucrarea „Coste Ioan - Teste de Biologie – pentru concursul de admitere la Facultatea de Farmacie” – Editura Orizonturi Universitare – Timişoara 2003

În ansamblu, calitatea testelor este îmbunătăţită faţă de cea din anii precedenţi. Mă refer la aspectul gramatical şi la rigurozitatea ştiinţifică.

 

 

 

Setul 1.

1.     1. Cuantificarea importanţei biologice a acestor substanţe nu are nici un fundament ştiinţific.

2.     3. Unele enzime sunt implicate în procesul de stocare a informaţiei genetice (ex. ADN-polimeraza). Deci răspunsul  a. poate fi corect.

3.     11. Există o problemă de sintaxă între enunţ şi răspunsurile c. şi d.

4.     36. A se consulta DEX pentru cuvântul „cisternă”.

5.     46. Ce înseamnă „umplerea maximă” în contextul de faţă?

6.     90. Este evident că autorul nu înţelege modul de dublare a materialului genetic, în interfază. Afirmaţia de la punctul d., considerată şi bineînţeles punctată ca fiind corectă, este o aberaţie. Dealtfel baliverna este repetată atât în cursul litografiat al aceluiaşi autor, apărut în 1993 la USAMVB, precum şi în cursurile predate studenţilor în farmacie de-a lungul anilor.

7.     303. Este interesantă abordarea referitoare la preferinţele plantelor. Problema este : „cât de bogate în azotaţi”? Secret.

8.     458. De remarcat cât de bine ştie mătasea broaştei când se termină vara şi când începe toamna. Nu mai avem nevoie de calendar.

9.     485. Eroare de sintaxă între enunţ şi răspunsul c.

10. 489. Eroare de sintaxă între enunţ şi răspunsul c.

11. 565. Eroare de sintaxă între enunţ şi răspunsul d.

12. 567. Eroare de sintaxă între enunţ şi răspunsul d.

13. 568. Punctul d. este considerat greşit. Autorul nu ştia că micşuneaua este o specie medicinală. Oricum, nu-i vina lui.

14. 616. Cred că în enunţ lipseşte un predicat. Posibil şi mici probleme de topică şi sintaxă. Dar ce mai contează? Limba română este una, botanica alta.

15. 621. Punctul b. „Rezultatul interacţiunii genelor” cu cine? Sau cu ce?

16. 632. Punctul d. Nu se precizează momentul în care s-a evaluat, „ştiinţific, academic şi non-comercial”,  „vechimea” catenelor de ADN.

17. 634. Din ce este format codul genetic? Acum am aflat: este format din coduri. Vezi răspunsul a., considerat corect.

18. 638. Aflăm din răspunsul b., considerat corect, că există aberaţii în cariotipul uman. Rămâne o singură întrebare. Este vorba despre cariotipul uman normal sau despre cel patologic?

19. 640. O descoperire epocală despre „frecvenţa” clonării la plante. Răspunsul d. este considerat corect. Clonarea la plante este frecventă în raport cu ce? Eroare de sintaxă între enunţ şi răspunsul d.

 

Doi ani mai târziu ………….  

         După toate eforturile subsemnatului de a elimina câteva baliverne, soldate cu eşec, apare o nouă lucrare: „Teste de Biologie pentru concursul de admitere la Facultatea de Farmacie - 2005”–Lito UMFT             Autori: Prof.Univ.Dr. Ioan Coste, Asist.Univ. Diana Antal, Asist.Univ. Ionuţ Palici.

         În cele ce urmează voi prezenta comentariile mele.

 

         Setul 2.

1.     15. a. Citosolul nu este o substanţă

2.     103. b. Taninurile se folosesc în industria hârtiei, deci varianta c. este CORECTĂ şi nu GREŞITĂ, însă nu apare în bibliografie.

3.     310 c. „Grana SAU substanţa fundamentală” este CORECT, termenul SAU fiind un operator logic.

4.     321 d. „Haploida SAU diploidă” este CORECT, termenul SAU fiind un operator logic.

5.     324 Neconcordanţă între enunţ şi răspunsurile a. şi b.

6.     423 d. Nu se specifică dacă este vorba despre un ţesut animal sau vegetal. Există ţesuturi care produc proteine, deci varianta d. este CORECTĂ în anumite situaţii.

7.     443  a. Relativ faţă de ce anume? c. şi d. În rădăcinile tuberizate se pot identifica grăsimi şi proteine. Oricum, nu apare în bibliografie.

8.     451 b. Frunza fistuloasă de ceapă are o simetrie radiară. Deci răspunsul b. este în acest caz CORECT şi nu GREŞIT.  Nu apare în bibliografie.

9.     471. Neconcordanţă între enunţ şi varianta c.

10. 478 b. Lenticelele singure sau împreună cu alte numeroase elemente? Pentru că lenticelele singure nu „asigură” respiraţia aerobă a ţesuturilor ci doar constituie o parte din numeroşii factori care contribuie la acest proces.

11. 494 d. Prin vasele laticifere circulă substanţe organice deci răspunsul d. este CORECT şi nu GREŞIT. Greşită este însă ideea de a formula o astfel de problemă.

12. 519 a. Cantităţi „mici” de energie în raport cu ce? Scoaterea unei fraze din contextul bibliografic şi prezentarea ca o realitate indubitabilă.

13. 528 c. „Creşterea inegală a unor organe”. Inegală cu ce?

14. 529 d. „Plantele carnivore au culoare verde”? În totalitate, pe alocuri, posedă şi culoarea verde, pe lângă alte culori? Întrebare inadecvată.

15. 540 b. „Simbioza este…” Răspunsul b. este interpretabil. În ansamblu problema 540 este incorectă.

16. 567 b. „Polenizarea…” Răspunsul b. poate fi, cel puţin teoretic, CORECT. Limba română permite o formulare mai clară.

17. 631 Ce înseamnă „condiţii normale” în contextul de faţă? Se impune o astfel de formulare? Există şi „condiţii anormale”? Daca DA, care sunt?

18. 770 c. Laleaua are învelişul floral alcătuit din tepale. Formularea „sepale şi petale uniform colorate” este anacronică.

19. 779 a. Corect este „stirigoaie” sau „ştirigoaie”, nu „strigoaie”

20. 793 d. Micşuneaua este plantă medicinală, deci răspunsul d. este CORECT. Nu apare în literatura bibliografică, deci nu se poate pretinde.

21. 795 a. Autorul nu sesizează diferenţa dintre o axă de simetrie şi un plan de simetrie. Axa de simetrie există la florile cu simetrie radiară şi este una singură. Deci răspunsul a. este CORECT şi nu GREŞIT. Însă această abordare nu apare de obicei la studiul florilor. Nu există în bibliografie.

22. 805 d. În general, răspunsul d. este corect. Dar, se pot formula interpretări. Limba română permite o formulare mai clară.

23. 863 d. 1. Frecventă în raport cu ce? 2. Să înţelegem că clonarea are loc spontan?  

 

Bibliografie:

1.     Coste Ioan– Teste de Biologie pentru concursul de admitere la Facultatea de Farmacie – Ed. Orizonturi Universitare – Timişoara 2003

2.     Coste Ioan, Antal Diana, Palici Ionuţ – Teste de Biologie pentru admiterea la Facultatea de Farmacie – Lito UMF Timişoara 2005

3.     Coste Ioan– Botanică „farmaceutică” – Note de Curs 1994-2004

 

Concluzii:

     Dragi candidaţi, nu îmi rămâne decât să vă urez spor la învăţat şi succes la admitere.

    

                Notă:

                Dacă aveţi comentarii vă rog sa le trimiteţi la adresa  ifpalici@yahoo.com Garantez confidenţialitate absolută.

                Vă mulţumesc pentru timpul alocat.

 

BACK TO INDEX                                            Farm. Ionuţ F. Palici