Fratilor crestini, aceia dintre voi care doriti sa va intariti credinta si sa va mintuiti, luati seama despre minunea Domnului nostru Iisus Hristos care se face si azi in Ierusalim. Ce este ? Este Sfanta Lumina care apare pe Sfantul Mormant al Domnului in Sambata cea Mare a Pastelor la Ierusalim. Este Lumina Sfanta care marturiseste locul Invierii lui Iisus, cu toate ca dusmanii Lui au cautat sa o acopere. “Tu Lumina Sfanta”- ca scris este de Tine: “ si Lumina lumineaza in intuneric si intunericul n-a cuprins-o” (Ioan 1.5).
In toata saptamana Sfintelor Patimi se fac rugaciuni dupa randuiala. Joi se face spalarea picioarelor in amintirea lui Hristos care a spalat picioarele ucenicilor Sai. Vineri seara cam pe la orele 9 se incepe slujba prohodului. M-a invrednicit Bunul Dumnezeu sa particip la aceasta minunata procesiune, ocolind Sfantul Mormant de trei ori alaturi de clerul ortodox in fruntea caruia se afla Mitropolitul grec al locului.
Intrand in Sfantul Mormant, m-am rugat in liniste lui Iisus care in chip tainic si nevazut era alaturi de noi toti: Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii ! Doamne Iisuse Hristoase, Fiul si Cuvintul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii. Doamne Iisuse Hristoase, Imparatul Imparatilor si Domnul Domnilor, miluieste-ne pe noi pacatosii Trimite-ne Doamne LUMINA din cer !
Emotiile sunt atat de mari incat te napadesc lacrimile. Nu gasesc nici astazi cuvinte ca sa-mi exprim bucuria ce am trait-o in timp ce ma rugam la Mormantul Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce este cu adevarat LUMINA LUMII !
Sambata dimineata, toate luminile si toate candelele din Sfantul Mormant si din toata Biserica se sting. Se aseaza vata curata pe piatra de deasupra Sfantului Mormant. Apoi se pecetluieste usa Sf. Mormint in fata clerului si a intregii multimi cu 4 peceti, adica cu doua panglici de pinza alba, cu ceara si peceti la capete, asezate astfel ca sa formeze litera X. Politia pazeste din acest moment Sfantul Mormant cu strictete ca nimeni sa nu se mai poata apropia de usa inchisa.
In Biserica devenita neincapatoare, se afla mii de oameni veniti din toate partile lumii din credinta, pentru folosul sufletesc dar mai cu seama pentru a vedea marea minune ce avea sa se intimple.
La orele 14, sambata , Patriarhul Ierusalimului cu tot clerul ortodox iese din Altar, purtandu-se inaintea lor cele 12 steaguri cu insemnari din viata Mantuitorului si ocolesc Sfantul Mormant de trei ori in versuri de cantari si in sunetele clopotelor care suna in tot Ierusalimul.
Cand Patriarhul s-a apropiat de mine am strigat si eu in greceste din tot sufletul : Axios, Kirie eleison, adica Vrednic Este, Doamne miluieste ! Strigam acestea pentru ca imi dadeam seama ca Sfanta Lumina venea numai la rugaciunile slujitorilor Bisericii Ortodoxe.
Patriarhul imbracat numai in stihar care simbolizeaza Giulgiurile cu care Iisus a fost infasurat in groapa, intra in Paraclisul Sfantului Mormant. Un diacon tine un potir de aur foarte pretios si asteapta alaturi de usa Sfantului Mormant. Patriarhul se apleaca in genunchi cu capul plecat pe Sfanta Piatra si face rugaciunea tainica. Totul este in tacere. Toata suflarea este emotionata asteptand Sfanta Lumina, marea Minune ! Numai arabii crestini alearga prin Biserica, batand din palme si cu voci puternice in limba lor roaga pe Dumnezeu ca sa vina Lumina.
Deodata un vant lin se simte pe deasupra pietrei Sfantului Mormant. Vantul dispare si pe Piatra incepe sa apara stropi. Se formeaza o roua de lumina alba-albastruie care nu arde desi este o lumina de foc. Patriarhul Ierusalimului, cu ochii scaldati in lacrimi, se ridica de la pamant emotionat de lumina primita de la Bunul Dumnezeu pe care o aduna si o aseaza in vasul de aur. Aceasta lumina nu arde atunci. Luand doua buchete de lumanari, le aprinde din roua de lumina si striga : “Veniti de primiti Lumina ! Deodata toate clopotele suna iar toata lumea este ca intr-un extaz. Ti se pare ca visezi. Lumea a primit Lumina din cer. Marire Tie Doamne ! Patriarhul este apoi ridicat pe maini de catre credinciosi care-l poarta prin toata Biserica pina la Altar, impartind Sfanta Lumina cereasca multimii. Diaconul duce vasul cu Lumina in Sfantul Altar, care Lumina se pastreaza pana la Pastele viitor.
Mare bucurie aduce in sufletele multimii aceasta Minune. Avand sansa de a vedea Sfanta Lumina am considerat-o ca pe o lucrare divina, eram transfigurati, intelegind ca Hristos ne cheama si ne indeamna sa ducem o viata placuta lui Dumnezeu prin faptele bune si intarirea dreptei credinte.
Sfanta Lumina este un semn de imbarbatare pentru crestinii ortodocsi care de-a lungul vremurilor au fost batjocoriti, dar Iisus in multa bunatatea Lui nu ne-a parasit si nu ne va uita niciodata ! Lumina va cobori pina la sfirsitul veacului, pentru ca nu depinde de vrednicia noastra ci de mila si dragostea lui Dumnezeu . Lumina va cobori sa ne intareasca in asteptarea celei de-a doua veniri a lui Hristos, cand se va face Dreapta Judecata.
Implor pe Atot Milostivul Dumnezeu, sa va invredniceasca si pe voi binecredinciosilor crestini ca sa puteti calca pe urmele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, caruia I se cuvine lauda in veci vecilor, Amin.
Hristos a Inviat !
Eduard Filip