_________________________________________________________________________________________________________________________

Travantii de la Costesti au o vechime de peste 10 milioane de ani.

Construite ca niste fortarete culele de la Maldaresti s-au vrut a fi folosite ca ultime puncte de aparare de catre cei care le-au ridicat.

De la Targu-Jiu la vale...

Dupa ce secole de-a randul au suierat sageti, ori au bubuit tunuri, din vremurile vechi n-au mai ramas decat manastiri, morminte, zapisuri si slovele ingalbenite din inscrisurile cronicarilor. Intre timp oamenii si-au ridicat case, au inaltat orase si au continuat a munci fiecare dupa propria-i pricepere. Daca pleci din orasul daruit cu cele mai importante opere ale lui Brancusi-Tg. Jiu spre Tismana, la ceasul cind toamna isi poleieste in aramiu copacii, drumul nu poate fi decit o incantare. Treci prin sate mai mari sau mai mici, adunate buluc de-a lungul arterei principale, si-ti vine sa dai binete la fiecare raspantie de drumuri fantanilor asezate aici de zeci sau sute de ani. Caci e o liniste si o tihna ,,de-nceput de leat, vorba poetului! Oamenii robotesc prin curti sau prin gradini cutreierand viile, adunand merele sau batand nucii, de parca nimic din agitatia lumii de dincolo de ograzile lor nu i-ar atinge. Dar parca cea mai profunda si mai odihnitoare liniste n-am intalnit-o decat in curtea larga, strajuita de cativa meri, a casei batranesti a lui Brancusi de la Hobita. Nimic, nici un sunet, nici un fosnet, nici macar un cantat de cocos sau un cotcodacit de gaina nu se auzeau dincoace de gardul micut ce delimita iesirea la strada. Mai departe, la Tismana, e acelasi aer cald, ca de inchinaciune la icoanele sfintilor risipite pe altarele bisericilor vechi. Iar manastirea cuprinsa intre piriul cu acelasi nume si stinca ce se inalta piezis in dreapta sa, e aceeasi ca-n vremea cind, de pe cerdacul acesteia, Grigore Alexandrescu isi scria 'Rasaritul lunii. La Tismana'. La Hobita, in jurul casei lui Brincusi linistea este la fel de profunda ca Tn apropiere de Masa Tacerii ' Travantii de la Costesti au o vechime de peste zece milioane de ani Spre Rimnicu-Vilcea Daca insa o purcezi din Targu-Jiu spre Rimnicu-Vilcea, Oltenia de sub munte pare inca si mai imbietoare. Drumurile sint mai largi si mai batatorite, satele parca ceva mai aratoase, iar natura si-a facut parca mai cu sarg lucrarea. Treci prin Sacelu sa vezi vila generalului Averescu, unde se gasesc bazine cu ape termale ramase intacte si functionale ca acum aproape o suta de ani, serpuiesti printre dealurile line si ajungi la Novaci. Infiripata chiar la poalele muntelui, comuna te intampina triumfal lasandu-te sa intri pe sub o cortina cu pomi ce insoteste marginea drumului pe o lungime de cativa kilometri. De-o parte si de alta a Gilortului, casele aratoase dau de stire ca pe aici oamenii sunt harnici si gospodari. Si daca te incumeti la drum, in mai putin de doua ore esti sus, la Rinca, punct turistic vestit prin pitorescul sau. Tot in zona, Polovragii, cu pestera sa unica, merita toata atentia celor ce zabovesc mai mult pe pamanturile oltenilor. Treci apoi prin Horezu si constati cu uimire ca toate florile ce-ti fac cu ochiul de pe trotuare se regasesc pe vasele din lut ale mesterilor olari de aici. Si nu poti pleca mai departe fara sa cumperi de la pravaliile rasarite la tot pasul, oale sau strachini ce au drept efigie vestitul Cocos de Horez. Ceva mai la vale, Costestiul isi tine minunatiile la vedere, chiar la marginea drumului. Trovantii de aici sint de fapt niste bucati de roca ce-au fost framantate in solul nisipos inca de acum zece milioane de ani, din timpul cand pe aici baltea Marea Sarmatica. Ajungi in sfarsit la capat de cursa. La randu-i, sub soarele bland al toamnei, Ramnicu-Vilcea e gata sa-si spuna propria poveste.