LIMANU- de la inceputul erei noastre si pana in secolul al X-lea,in aceasta pestera, in jurul altarelor pagane si crestine, s-au desfasurat diferite ceremonii religioase
Dincolo de crestele Pietrei Craiului se afla Coltul Chiliilor - pestera cu neobisnuite puteri asupra apelor .
Pierdute in adancul padurilor seculare, sapate in imposibili pereti de stanca, uitate uneori de oameni, dar niciodata de Dumnezeu, bisericile rupestre din Romania sunt locuri unde acea "Lumina din Lumina" a Sarbatorilor de Pasti este mai reala ca nicaieri
Cu sute sau chiar mii de ani in urma, stramosii nostri credeau ca drumul catre cer porneste din inima pamintului, si pentru a se apropia de Divinitate, cautau adeseori locuri ascunse, ferite de larma lumii si ochii multimii. Unele dintre aceste locuri au fost parasite de mult, altele sunt venerate si acum, dar important este ca inca exista, iar cei care doresc sa petreaca Sarbatorile de Pasti altfel decat in mod obisnuit, sau pur si simplu sa se regaseasca pe sine, pot merge sa le descopere.
E drept ca stravechile biserici si chilii rupestre sunt situate in zone salbatice si destul de greu accesibile, dar frumusetea si tacerea care le inconjoara rasplatesc din plin efortul de a ajunge la ele. Cele mai multe sunt sapate in grote sau pesteri, pentru ca pestera a fost si continua sa fie un loc deosebit. 0 data ajuns in maruntaiele pamintului, te afli mai aproape de miezul primordial al lucrurilor. In intunericul deplin, cea mai neagra noapte de la suprafata pare incarcata de lumina, in linistea atit de adanca, incit cea mai mica vibratie a stalactitelor rasuna ca o orga, dispare intregul bruiaj al civilizatiei.
Prin urmare, daca exista un loc perfect pentru regasire, pentru reculegere si pentru meditatie, atunci pestera este. Anticii au inteles acest lucru, apoi primii crestini si mai tarziu calugarii manastirilor din munti. Datorita lor exista o adevarata salba a lacaselor religioase daltuite in stinca, pe care insa foarte putini calatori au ajuns sa le cunoasca. In cazul in care va hotarati sa vizitati aceste asezaminte cu totul deosebite, pomiti la drum in grup cit mai mic, alaturi de persoane care stiu sa si taca din cand in cand. Luati cu dvs un echipament usor destinat turelor simple de munte, imbracaminte cat mai decenta si niste surse de lumina. Nu veti avea nevoie de foarte multi bani pentru ca la cele mai multe dintre manastiri se asigura un loc modest si curat de dormit, chiar si masa, fara ca pentru asta sa se ceara vreo plata. In asemenea cazuri insa, vizitatorii obisnuiesc sa doneze monahilor cateva kilograme de orez, zahar, untdelemn sau fructe.