Lungul meu zbor prin cerul infinit
S-a frant atunci cand te-am zarit
Himera din a lumii neagra vale
De ce mi-ai aparut in cale?
Am tot sperat ca zboru-mi iscusit
Va continua asa la nesfarsit
M-am inselat, cruda-mi fu soarta
Cand inima-ti deschise poarta
O! Demon ce ai intrat si ai plecat apoi subit
Lasand in urma un suflet chinuit
Cu tine aripile mi le-ai luat pe toate
Evaporandu-te in lunga noapte.
Asa se face c-am ramas pustiu si trist
Mi-e imposibil s-ating iar cerul de-ametist.
Tu ai plecat pe drumul tau cel drept
Eu inca mai port spinul durerii-n piept.
Zid am facut, sa nu mai vina si alte fiare
In universul meu ramas fara de zare
Dar l-am zidit prea gros si prea inalt
Din pietre mari, granite si bazalt.
Am vrut sa-l sar, sa fug, sa scap
N-am reusit, si-am hotarat sa sap
Pe sub pamant adanc tunel
Dar m-am speriat de intunericul din el.
Si-atunci fulgere mari brazadat-au cerul
Si vantul se porni si el sa-mi planga dorul
Iar timpul ce le vindeca pe toate
S-a transformat in greaua, blanda moarte.
Cu sufletul uscat si gol
Ce-mi pasa mie de-al iubirii stol
De pasari rele rapitoare?
Sa vina iar sa ma omoare!
Pe sevaletul vremii sau prins atatea coli
Si secoli dupa secoli tot ne-am schitat pe noi
In versuri amuzante si asta s-a-ntimplat
Ca n-am stiut nicicand ce-avem de invatat.
Ca vantul ce alearga spre un taram inalt
Sapam stindarde negre pe cerul inseninat
Purtam si noi razboaie, dar pace am visat
Ca n-am stiut nicicand ce-avem de invatat.
Privim eternitatea prin ochi imaginari
Si formulam proiecte intr-un sistem solar,
Dar am uitat un lucru...de fapt nu l-am uitat
Ca n-am stiut nicicand ce-avem de invatat.
Sofisme, ipoteze, sublimul kantian
Le combinam pe toate intr-un produs bizar
Dar Platon si Socrate ar recunoaste-ndat
Ca n-am stiut nicicand ce-avem de invatat.
Pe umarul de deal cu iarba presarat
Batranul filozof se-opri din cugetat
Si se topi in noaptea ce n-a mai incercat
Caci n-a stiut nicicand ce e de invatat.
Motivele creatiei apuse
De mult au finisat un epilog.
Produs final? Un mineral organic
Ciudata ratiune Cyborg.
Etapele recente doar mai scapa
Produse ultraseci ori prea superumane,
Dar ce importa zace-n masa bruta
Cu evolutii lente si banale.
Caci am creat din noi computere perfecte
Si-am zis ca tot mai bine-i pe pamant
Sa avem fapte, vorbe, totul in dischete,
Dar nu pe ale noastre, ca ceilalti multi mai sunt.
Si am avansat pe treapta programarii
Prin autoconservare si autoconfort
Iar cel din fata tot pe auto il are
Ca doar se merita putin efort.
Da! Vom privi alb-negru viata toata,
Nu-i loc de irizatii parazite,
De ce sa ne lasam incovoiati vre-odata
De sentimentalisme neplatite?
In schimb avem pigmenti readaptabili
„E doar o simpla modelare de design”
Lucram la parametrii reci si imuabili,
Ce rost mai are vectorul uman?
Cu algoritmii alocati in perspectiva
Prognosticam finalitati concrete,
Caci grafice exacte ne indica
Accesul la robotizarile complete.
Mi-am inchis inima odata intr-o carte,
Am ferecat-o in copertile tari si reci.
Apoi
Am daruit-o unui prieten
Si el...
Cand a deschis cartea,
A gasit-o calda,
Calda, si singura cu vorbele reci
Cu greu a scos-o dintre cuvinte
Si a asezat-o
In vitrina,
Dar ea s-a racit
A pus-o langa foc
Si-a inghetat.
Atunci
A luat-o
Langa inima lui.
Si ea
S-a topit
In mine.
N-am iubit niciodata viata
Si tocmai de aceea m-a dat la o parte
In tomberonul lumii pamintesti
Atit de pamintii
Ca
Nici nu mai stiu
Daca
„Mai e cineva sau nu?”
Zac aici pana ma ia vintul schimbarii.
Si daca ma ridica
Am sa-i spun
Ca
Mai cuminte ar fi
Sa-mi dea drumul
De tot mai sus pana cit mai jos
Ca apoi
Sa pot adormi si eu
Linistit
Pana la urma
In argila altei vieti
Pe care atat de mult
Am iubit-o.