PEREGRIN
SPRE ABSOLUT
I. SINGUR PRINTRE NALUCI ...
Sunt calator dintr-alte lumi, un exilat pe-acest
Pamant.
Pe umeri port povara grea, singuratatea-i crucea mea,
Prea mult pe oameni i-am iubit candva
Acum nici dac-as vrea n-as mai putea,
De ce ma simt la mine-n patrie strain
Si prigonit mi-e sufletul de parc-ar fi hain ?
Nu vreau sa blestem nici sa ma razbun
Dar e pacat si jale de-acest pamant
strabun
Prea multi oameni de marca si genii
fara de egal
N-au fost luati in seama, trudit-au
in zadar,
Cu ce-au gresit ei oare, c-avut-au
prea mult har ?
Ca n-au vrut sa se-nchine pe falsul
vostru altar ?
Nu cred sa mai existe dreptate pe pamant
Nici cinste, nici virtute, ori vreun
lucru sfant.
Privighetoarea-si plange in cantec
al ei vers
Iar eu dezleg cu mintea-mi al lumii
tainic mers.
Nu cred sa mai existe onoare pe pamant
Nici lacrimi, nici iubire, ori
vreun lucru sfant,
Zefirul sufla agale, pamantul se
dismearda
Iar soarele cu-n zambet trist in
nori da sa se piarda.
Singuratatea-mi pare a fi al meu destin
Iar viata-mi este plina de dor, jale si chin.
Cu toate acestea, Doamne, credinta nu mi-o pierd
Si as vrea ca-n asta viata pe toti sa pot sa-i iert.
Strainu-mi-s prin lume, singur printre naluci
Tu viata vesnic cruda ce poti sa-mi mai aduci ?
De patimi ros mi-e sufletul, de ganduri mintea plina
Cu toate acestea incerc sa ies, dinspre abis inspre lumina.
Si-ncep din nou s-aud chemarea ta in mine
O voce calda ce ma-ndeamna sa ma intorc la tine,
Caci astfel nu mai fii-voi singur si-oi invata ce e iubirea
Dar pentru asta va trebui sa-mi inteleg menirea.
" Si vreme e ca sa ucizi tot ce e rau si sterp in tine
Si sa pastrezi in amintiri doar lacrimi si iubire
Sa poti sa uiti ce-amar si crud s-a cuibarit,in sufletu-ti durerea
Ca nu mai esti copilul ce ai fost demult
Ce-si impletea din jocuri si din vise fericirea.
Nu mai fi trist, nu mai privi mereu spre nicaerea
Ci cauta doar sa fi mai bun si poate-ti vei gasi menirea ".
Odata cineva ma intreba :
" Ce te-a intristat mai mult vreodata ?
Pentru ce ai plans ? Ce te bucura mult stiu,
Revarsarea puritatii, intelepciunii, frumusetii..."
M-a intristat foarte tare faptul de a vedea
Cascandu-se o prapastie de netrecut
Intre lumea reala si cea ideala,
Intre ceea ce doream sa fiu si ceea ce eram de fapt.
Astfel am ajuns sa ma lovesc de misterul neelucidat
Al dualitatii universale, de care ne lovim neincetat
La orice pas pe care incercam sa-l facem noi oamenii
Biete trestii ganditoare, cum bine ne numea Pascal.
Cum ar putea cineva dezlega misterul acestei minuni a lumii -
Omul,
Aceasta fiinta ciudata in care se intalnesc deopotriva
Cele mai salbatice instincte animalice
Cu cele mai inalte si mai alese virtuti:
In care parca dinadins inger si daimon isi dau mana
Ca prin imbratisarea lor extatica sa se desavarseasca
Suprema opera artistica a marelui Arhitect divin.
Acesta e abisul in care cazut-am si eu,la fel ca primul om,
Cel faurit din lut si-nsufletit de ziditorul suflu al
Bunului demiurg.
La fel ca tine, Adame, eu glasul spre ceruri il redic
Iar cu o mana-mi sterg o lacrema ce-ncepe a-mi se prelinge pe
obraz.
O, da batrane mester, la fel ca intaia oara istoria se repeta,
sub ochii tai tacuti si blanzi deopotriva.
Caci si eu pentru-o clipa muscat-am din blestematul fruct,
al cunostintei binelui si raului.
Da, Doamne, caci lacremi de sange-mi picura pe-obraz,
De valul credintei in tine ma simt ca purtat in extaz,
Si totusi nu te-am gasit nicaerea
Desi tu esti pretutindeni, si-mi sti doar durerea,
As vrea sa-mi cunosc doar menirea
Si scopul acestui mister al dualitatii universale
C-aceasta-i tristetea-mi metafizica.
Sfartecare, sfasiere, abis sufletesc
Mizerie, viciu, gand nebunesc
Ispita, tentatie, chemare si dor
Speranta, iluzie, vešnic amor.
Zbatere, lupta, aprig indemn
Iubire, viata, nastere, semn
Boala, moarte, dulce blestem
Daruire de sine, placere si chin
Fantezie, renastere, inviere, sublim.
Vointa, dorinta, curaj, eroism
Lege, credinta, dreptate, altruism
Amagire desarta, minciuna si vis
Nesansa, revolta, inaltimi si abis.
Disperare, pierzanie, intunerec, venin
Impacare, salvare, lumina, senin
Suspiciune, neincredere, falsitate, meschin
Fatalism, adevar, nemurire, divin.
Libera soarta, joc si soroc
Devenire, implinire, sansa, noroc
Tainic misteriu, paradoxul nestiut
Zborul spre ceruri, intaiul sarut
Saltul spre necunoscut.
Nins-a peste trupu-mi vremea lin duios
Bucurii, tristeti, iubire, patimi far de rost
Sunt batran de anii-mi numar dar copilaros
Parca ieri eram copil, toate parca ieri au fost.
Alba lebada gingasa lin pluteste spre apus
Puf de papadie dalba, suflete unde te-ai dus ?
Calator de mii de veacuri tu deloc n-ai hodinit
Vino indarat strengare ca destul ai hoinarit.
Geaba mi te lauzi tu mie cate cele ai vazut
Cand tu nici pe tine insuti inca nu te-ai cunoscut.
Prin abisuri si genune ce himere te-au purtat
Ca sa vezi in zorii zilei ca dormeai si c-ai visat ?
Lumi albastre, hauri negre, unde oare le-ai zarit
Nu e Universu-n tine mic si totusi nesfarsit ?
De la Alfa la Omega totu-acolo-i oglindit
Scotoceste dar prin tine, esti Nimic si Infinit.
De ce oare singuri ne-am tot amagit
Ca exista iubire sau plus infinit ?
Adevarul, chiar de ne doare cumplit
E acesta : Dumnezeu a murit.
A murit inainte de-a se naste in noi
A ramas doar speranta scornita de voi,
Cei ce zilnic ne-amagiti cu cuvinte de soi
Pe noi cei robiti doar de griji si nevoi.
Religia-i o himera, o iluzie, un vis
Nascocire din a mintii tainic abis,
E inventie a omului nestiutor
Zamislita din jale, chinuri si dor.
Suntem pe veci ai nimanui, copii ai neputintei
Degeaba ne-amagiti pe noi cu magi si taine sfinte,
Cu vise, idealuri indraznete si blajine povete
N-o s-alungati din suflete noianul de tristete,
Iar cu falsele precepte, dogme si strambe judecati
Nu veti obtine de la noi decat amarnice regrete.
De ce-ati ucis speranta voi oameni sluti si rai ?
Care-n mandria voastra v-ati mai crezut si zei,
N-a fost sa fie credinta mai oarba ca a voastra
Noi am ramas fideli strabunei datini ce ne-nvata
Ca nemurirea e in noi si nu-n afara noastra.
Sa plangem de va fi sa ne nastem pe-acest crud pamant,
Sa radem atunci cand ne vom sfarsi rand pe rand.
Vertical, e o notiune, cam abstracta unii zic
Parca ar fi din geometrie, dar nu-i buna de nimic
Cic-au aplicat-o unii de-au sfarsit-o tare prost
Altii inca incearca astazi sa arate c-are un rost.
Pentru asa-ndrazneala insa, zice-se ca esti un prost
Ca n-ai invatat nimic dintre toate cate-au fost
Demonstrat fiind de veacuri ca nu-i buna de urmat.
Inclinat, curbat sau stramb, cocosat si laudat
Precum chiar zicala spune, este constatat
Ca dintotdeauna sabia, nu taie capul plecat.
Vertical e o aberatie intr-o lume de obscuri
"Common sense" e tot ce cere lumea asta de nebuni.
De cumva ai vreo idee care nu-i pe placul lor
Pune-i lacatul iar cheia ascunde-o de ochii lor.
Sa ridici la rang de genii, idioti si ageamii
N-ai nevoie de Socrate, asta-i tot ce vor sa sti.
Nu-i nimic ca n-ai idee cine a fost Aristofan
Eco, Edison, Bartholdi, tu lauda-l pe mocofan
Fa-te mic, umil, cuminte, stai tot timpul cocosat
Raspunde cand te intreaba, nu-ncerca sa dai vreun sfat,
Miere vocea ta sa fie si sa pari transfigurat
C-a binevoit la tine sa se uite-un potentat.
Lingusind pe zeii zilei crezi c-ajungi in tagma lor
De la masa cea bogata sa primesti cate-un oscior ?
Razi domol gandind in sine, poate-mi da ciolanul tot
De le susur in ureche ce spun unii si ce pot,
Zadarnic visezi ciolanul, carnea e doar pentru ei
Oasele, sorici si zgarciuri ale tale-s daca vrei.
Vinzi prietenul, vecinul, sora, frate, tot ce poti
Pentru o mica avansare pret de inca sase zloti,
Ca sa fii mai sus macar cu-n deget peste toti
Nu te dai in laturi nici sa-i scuipi pe morti
Strivesti tot in cale-ti pentr-un tel meschin
Chiar de lasi in urma-ti, jale doar si chin.
Vine insa o vreme cand vei regreta
Din sufletu-ti pustiul sa il umpli ai vrea,
Prea tarziu batrane au nu sti ca esti mort ?
Gol sarac la suflet, n-ai decat un ort,
Invata-vei oare cum sa fii bogat
In veac iubind pe ceilalti neconditionat ?
Ca raul nu exista, doar bine mai putin
Demult au spus-o altii, ba chiar si un Plotin.
Sa fie oare bine sa vrei cate putin
Sa fii modest, cucernic, sa ai un mic destin
Sa crezi ca un pas in urma e doar un mic declin ?
Ca raul nu exista, ei bine pot s-accept
Dar sa fii bun, cuminte, e oare intelept ?
Sa te inhate prostii de pari a fi destept
Ca ai prea multa minte si suflet ei detest
Iar tu sa rabzi cuminte si fara de protest ?
Cand tu din bunatate mereu ii tolerezi
Ei dau cu pietre-n tine de parc-ar fi nerozi
Mai dai un pas in urma ca doar crestin te crezi
Platesti cu paine, lacrimi, ca ai si tu un crez
Dar pana cand crezi oare ca am sa mai cedez ?
Ca binele invinge e un final de basm
Tu-mi calci mereu pe suflet cu ranjet si sarcasm
Viata-mi faci un haos de bube si marasm.
Si-n numele credintei de-a pururi sa iert eu
Sa ma inchin la tine de parc-ai fi un zeu ?
Pe tine nu te iarta nici bunul Dumnezeu.
Cum sa pot crede in infinit cand totu-n lume piere
Iar al meu suflet chinuit prin spaima mortii trece,
Cand insusi Dumnezeu e un vis stupid, naluca efemera
Nu imi ramane decat sa ma sinucid, sau sa devin himera.
De nu voi fi fiind un biet nebun, ce altceva-mi ramane de facut
M-am saturat de tot ce-i bun, nu vreau o viata doar de imprumut,
Nu vreau sa mai fiintez iluzii, mai bine sa hranesc cu trupu-mi
Doar viermii cei hulpavi ce-abia asteapta sa se infrupte din
belsug,
Cu viata-mi cea saraca ce nu putut-am s-o traiesc asa cum se
cuvine
Si cine stie daca nu asa-i cu mult mai bine.
Nu vreau sa cred in viata, si strig in gura mare a mea nemultumire
Sa se termine cu multimile de rand, cu prostii inmultindu-se in
nestire.
Ce Dumnezeu scarbavnic o fi avand nevoie doar de ostiri supuse
De preoti ce proclama ascultarea, de saltimbanci ce rad, dar nu
pe-ascunse ?
Ba eu, umilul spectator, sa mai declar ca sunt chiar fericit
Ca mi s-a dat ragazul sa traiesc printre lighioane,
Si sa declar ca-s singurul tampit, de nu voi crede totul fara
cercetare.
Sa-mi vand si sufletul acelui idol care, pesemne s-a scrantit, se
pare
De prea multa iubire poate, de mila pentru cei saraci cu duhul,
oare ?
Nu vreau sa ma incred in falsii zei ai lumii, mai bine tainica insingurare
Sa ma cuprinda pentru totdeauna, iar libertatea fie-mi calauza-n
continuare.
Desigur, se va spune ca-s credul, naiv, prostit de propriu-mi vis