Nu voi putea niciodata
percepe dragostea ca pe o "aventura in rau". Este, prin excelenta,
cel mai nobil si cel mai smintit avertisment pe care ti-l da latura umana. Si este cu precadere foarte
puternica, afara doar de ura, acea ura animalica, instinctuala, pe care o avem
sadita in noi. Sa vorbesti despre "homo ludens"- interesant din doua
puncte de vedere… inceputul este marcat de jocul din dragoste, descoperindu-te
mai apoi un copil pasionat, ca la sfarsit sa te joci din ura, eliberand bestia,
savurand fiecare clipa in care victima icnestre sub gheare ascutite, sub
presiunea brutala a corpului incalzit. Carne sfartecata, calda izbitor de tare.
Si totusi ce chin… nu pentru bruta, care se complace in muzicalitatea afona
atat de expresiva a tipetelor… Despre dragoste transformata in ura s-a
vorbit indelung. Dar nu ar fi totusi
un fenomen reversibil? Precedente nu se gasesc. Dragoste insamantata in ura…
Dar cum putem vorbi despre pasionalitate in dragoste? Cum au scris atati despre
acel "lust", acea placere carnala, o brutalitate extrema combinata cu
fiorul atingerii? Sa simti cum te cuprinde pasiunea si apoi, dupa nu mult timp
te elibereaza, primindu-ti ratia de ocari fizice… Nu! Asadar sa domini! Sa fii
deasupra tuturor animalelor! Iti constientizezi starea si nu te hranesti decat
cu acest gand si cu durerea celuilalt, presat de stadiul incapacitatii
exacerbate. Accepti linistit brutalitatea infantila a celuilalt, constient de
faptul ca nu trebuie sa fie astfel. Bestialitatea nu-si gaseste locul in jocul
idiot, ci are de obicei un motiv si un scop. Motivul il gasesti oriunde. Un
simplu cuvant, un simplu gest devine provocare - motiv apodictic! Scopul?
Suprematia in sine. Iar daca vorbim
despre sexe la modul general, barbatul este animalul provocat. Femeile? Au un
simt mai dezvoltat al jocului. Atat. Literatura de formalitate: femei
periculoase… Poate. Insa in final moare chiar si acea femeie, ori de mana
brutei provocate, ori spiritual, complacandu-se in pareri variate despre lumea
care va ajunge sa o sfideze. Prin joc iti vei castiga dragostea, pe care o va
intari. Si ajungem din nou la brutalitate, la pasiune, la ura fara doar si
poate, alimentata din iubire, din acea dragoste- marturie pe care toti o
percep, la ura, cand nu mai vorbim decat de doi pioni, de doua elemente
antagonice, agresor si victima, care prelungind jocul vor ajunge la o relatie
paradoxala, rar observata din exterior, o relatie de interdependenta carnala,
ceea ce va avea influente asupra imaginii dragostei. Dar in acest fel vei
ajunge sa iti respecti victima si sa-i accepti capriciile, constienti amandoi
de "legatura". Iar cand o alta "dragoste" iti este
impartasita, ce ai de facut? O noua provocare atrage dupa sine… Dar nu! O noua
provocare este de neacceptat.
HOME > LITERATURA > ESEURI