Sunt
arc de cerc,
Dar
curb imi atarna-n jos acum
Si s-o
ridic spre cer este prea greu...
M-ai
intrebat daca singuratatea nu e
Cea
care m-apasa,
Dar nu
e ea !...
Imi
ajung eu, mie insami,
Si nu
vreau sa devin un cerc...
E prea total
si prea perfect !
E
infinit ! Dar si infect !
Ce bine
e in curcubeu !...
De
uitare si de fericire,
De zbor
si de-mplinire !...
Cate
n-as face pentru-a ta iubire !...
...mi-as
pune sufletul pe o taraba
si l-as
da pe-un pret de mai nimic,
...mi-as
uita orgoliul si-ncapatanarea,
si-n
urma ta ca sclavul m-as tari,
...mi-as
calca iluziile in picioare
si-n
viata doar prin ai tai ochi eu voi privi,
cu ale
tale buze voi vorbi,
si
cu-ale tale tale maini eu voi pipai...
o umbra
eu ti-as fi,
dar
si-asa tot putin ar fi !...
Cate
n-as face pentru o clipa de iubire-adevarata !...
Am
crezut ca am sa pot schimba
Al
vietii mele curs
Ca am
sa pot privi-ntr-o zi
Fara
regret in urma,
Dar
nici-o clipa n-am crezut ca a uita,
A
alunga din viata ta trecutul,
E ca si
cum ai incerca
Sa
prinzi in lanturi visul, aerul, sau suflul...
Am
crezut ca soarele va rasari
Intruna
vesel pentru mine,
Ca
noaptea steaua imi va lumina
Al meu
drum lin si drept in lume...,
Si
nici-o clipa n-am visat
Ca as
putea vreodata sa cobor
In cele
mai adanci abisuri ale deznadejdii,
Ca
mainile-mi vor scrijeli cu urlet
Numele
Pe vechiul
zid al durerii si crisparii umane...
Am
crezut ca voi avea etern a ta iubire,
Al tau
sarut si a ta mangaiere,
Am
crezut ca in fiecare dimineata
Ma voi
trezi privind cu – aceeasi fericire a ta fata
Si nu
am crezut o clipa, ca apa poate stinge focul,
Ca un
singur gest si o simpla vorba
Pot
schimba intr-o secunda totul....
Azi nu
mai cred nimic,
Si-mi
ling ranile singura-n tacere,
Si-n
asta lume putreda si fada,
mi-a
mai ramas o singura durere:
ca n-am
o vizuina indeajuns de-adanca,
incat
pamantul sa m-ascunda,
incet
de tot sa ma inghita..... In sus
Atarna
sufletul in zdrente,
In
carligul inimii,
Si-n
jur pluteste - aripa fada a Nimicului...
Atarn
si eu de-un fir de ata
Ce sta sa
rupa-n al meu for interior
Toate
zagazurile unei mari dureri...
Cat va
ma tine? Cine stie?
Poate-o
zi, un an, o viata...
Atarna
pietrele de moara
Legate
de picioarele-mi nervoase,
Atarna
greu...si ma scufund
Intr-o
uitare, intr-o ceata...;
Ma
ascund de mine si de toti pumnii
Ce i-am
luat in fata de la D-na Viata...
Atarn
la mariginea lumii,
Deasupra
haosului... atarn usor, ca fulgul...
Ce ma
tine? Poate doar Speranta...
Atarn
si ma simt bine
Plutind
in gol, deasupra tuturor...
E
intuneric jos, dar am ochi de pisica!
Nu se
mai vede nimic, dar ce-as putea vedea,
Tin
ochii-nchisi si atarn tot mai usor de-a mea Speranta...
Ma duc
cu gandul undeva, departe,
Cand am
atins fericirea cu degetele mintii
Si cand
am sarutat iubirea
Cu buzele
fierbinti ale dorintei....
Atarn
in zdrente, dar cu bucurie
De-al
meu Fir;
Sunt
omul de la Capatul Lumii,
Sunt
omul ce pluteste deasupra Nemuririi,
Si ma
simt bine-n ale mele zdrente sufletesti
Caci
fara ele n-ai sti cine esti
Si stiu
ca sunt acum bogata,
Mai
bogata ca oricand,
Caci
stiu ca al meu Fir
Ma tine
atarnand
Deasupra
Lumii si a Fericirii.....
Si de
voi cadea pana la urma,
Voi
pluti-n Eternitate
Si voi
fi prietena Uitarii....
HOME > LITERATURA > POEZIE IN SUS