POETII STAU ASCUNSI"
A venit vremea sa reflect la trecut
Incerc, dar numai farame din el se desprind
Uitarea s-a asternut peste lumina amintirii
Cu mahnire observ ca uitarea este o mare tulburata-
In ea te zbati zadarnic
Nu ajungi la mal, nu gasesti scapare
Viata mea e durere intreaga
Puteri nu mai am sa traiesc
Nu mai e de ajuns sa-mi salvez
Sufletul strapuns de pacate
Cu o singura farama de vorba blanda
Ma afund in lacrimi
Totul e pierdut
Pana si moartea nu mai vine
Alunec fara simtire
In uitare ca intr-un ocean de durere
Spunand amintirilor: "La revedere!"
In noaptea tarzie ma
framant
Ca o stea pustie din ceruri.
Tristetea si boala
incet te cuprind
Dar din cer,
Doar o stea cade,
Restul nu se sting.
Doar o stea cade
Precum oamenii se duc
rand pe rand
Dar noi generatii pamantul il
cuprind
Viata-mi efemera la capat a ajuns
Ca un cerb ce moare
In sageata, strapuns,
Se zbate si lupta
Dar soarta ii este necrutatoare.
Doar o stea cade din ceruri
Cuprins de disperare, lin
Pasesti spre neantul cuprins de
mister
Si spui o rugaciune sfarsind-o
cu:"Amin!"
E trist ca in lume
Poetii stau ascunsi
Nu au un loc ai-un nume
Umbriti cu ignoranta noastra de
suflete ucigatoare.
Pribegesc pe roua diminetii
Prin nectar, ma plimb prin flori
Ma simt implinita
Cand ma trezesc in zori.
Seara intampin luna
Strangandu-i vesela mana-raza
Privesc stelele din cer-margele efemere
Sunt ani de cand eu mi-am pierdut credinta
Si sufletul mi-i pustiit
Desi ma mustra constiinta
Ateismul meu e de neclintit.
Cum as putea sa cred in Tine Doamne,
Cand degeaba ne rugam cu umilinta
In strada tot mai mor copiii mici de foame
Si Tu nu ne indeplinesti nici o dorinta.
Craciunul nu mai este magic
Dar ce conteaza cand sub ale Tale auspicii
Unele fiinte sfarsesc atat de tragic
Iar altele isi satisfac orice capricii.
Am nevoie de ajutor
Caci mult in dezolare am zacut
Incerc sa strig cat pot de tare
Dar cine aude-un tipat mut?
Prietenii au devenit ruine
Ale unui falnic castel de nisip
Daramat de un val ce revine
In amintiri ce de-atunci m-au chinuit.
Din adancul sufletului
Razbate un oftat
Desi nu vreau las liber cugetul
Sa-mi aminteasca-ntruna de acel pacat.
Incerc sa-mi apar constiinta
Sa o absolv de raul ce-l facu
Dar cum sa poti sa-ti dai silinta
Cand singurul om ce-l dispretuiesti esti tu?
Dupa poaie se ridica
Mereu un mandru curcubeu
Eu cand plang mama m-alinta
Ea e pentru mine un al doilea eu.
De am nevoie de vre-un sfat
Al ei e mereu dezinteresat.
Si chiar de nu pot s-o rostesc
Mama, sa stii ca te iubesc.
Dar ireversibil trece timpul
Se scurge repede, nepasator
Si iar se schimba anotimpul
Devenind trecut ce-a fost odata viitor.
Parul tau odata negru
Iti cade pe umeri carunt.
Acum pasim in mars funebru
Caci vremea, mama, ne-a infrant.
Traim intr-o societate anosta
Unde si cea mai mica greseala te costa
Si intr-o lume in care
Toti te calca in picioare.
Mergi pe strada-ngandurata,
Doar o fata in multime
Ca o frunza rupta si aruncata
De vant in strada cu cruzime.
Cand eram copii traiam in universul magic
Al iluziilor si sperantelor de viitor
Acum ce mai intrezarim este sfarsitul tragic
Al unei societati ce nu mai striga dupa ajutor.
Stau sigura sub cerul care plange
Stelele cad, speranta mi se frange,
Otrava vietii mi-a patruns in sange,
Iar streangul ignorantei pe gatul meu se strange.
Ma-mbat cu al nepasarii venin
Dar nici asa durerea n-o alin,
As vrea sa scap de-al vietii chin
Sa-mi pot influenta cruntul destin.
Dezgustul ma face sa ma simt bolnava
Caci lumea ma priveste ca pe o paiata
Fapt ce ma ucide mai repede ca o otrava
Purtandu-mi pasii spre o alta viata.
Cand vreau sa plang
M-ascund de lume
Dar numai eu stiu cat ma dor
A sufletului urme.
Multi judeca dupa aparente
Crezand ca stiu ce se ascunde-n tine
Dar uneori un trup acoperit de zdrente
Poarta ganduri din cele mai senine.
Raurile limpezi sunt adanci
Dar cum ne-nseala infatisarea
Prejudecata numai s-o alungi
Si sufletul isi va gasi salvarea.
Oamenii isi pierd dreptul de-a se plange
Caci sufera fara sa vorbeasca
Dar vorba rea ca un cutit strapunge
Inima, nelasand-o sa graiasca.
Cand stiu ca a lupta cu viata
E o cauza de mult pierduta
De ce ma mir ca sunt mereu
Atat de abatuta?
Ademeni unui trandafir fara petale
Speranta mea nu mai are culoare
Petalele ei, lacrimi amare
S-au scuturat lasand suflete goale.
Incerc sa le adun, sa intregesc corola
Sa alcatuiesc un superb buchet de lotusi
Sa-mi unesc fortele cu toata flora
Sa pot lupta din nou, dar totusi ....
INGERUL MORTII
Un pat de spini ma tine treaza
In suflet am ciulini
Si ochi-mi sangereaza.
Ingerul mortii a venit,
Vestindu-mi ultima suflare
Desi nu vreau sa par surprinsa,
Chipu-mi tradeaza stupoarea.
Frumusetea-i de nedescris
E data de a lui paloare
Aripile si le-a deschis
Si-acum zburam catre abis,
In flacari sufletu-mi se zbate,
Ma bantuie multimea de pacate,
Cad in genunchi, cer indurare
Dar nimeni nu aude-a mea strigare.
Ma resemnez si plang
Cu lacrimi ce formeaza un rau adanc.
Ma intorc acasa, dar sunt tot taciturna,
Nu m-a preschimbat plimbarea nocturna
La lumina lumanarii umbrele danseaza
Pe peretii odaii tinandu-ma treaza.
HOME > LITERATURA
> POEZIE