____________________________________________________________________________
Peisaj
Petale
de crini presarau ingerii in drumul fecioarei. Valuri de
matase transparente ii invaluiau trupul parguit. Formele neatinse, de stanca ascutita,
strapungeau tesatura in cautarea mangaierii tandre a unei raze de luna plina.
Plutea la semiinaltime, iar pletele-i de noapte nepatrunsa ii alergau haotic in
ritmul zbuciumat al musonului de vara. Bucle se impleteau cu alte bucle, suvite
se incurcau cu alte suvite; degete nevazute trasau linii pe scalpul incins cu
stele cazatoare. Si toate acestea se intamplau intre cele patru laturi ale
ramei argintate agatata intr-un cui ruginit pe peretele aflat in
semiintunericul din fundul galeriei sub un strat apreciabil de praf.
Sfarsit
Trei
spiridusi zburdau printr-o padure magica: unul pe un covor de frunze moarte cu
marginile zdrentuite, altul pe o bicicleta obosita din crengi de fag crestate
cu mesaje cifrate dintr-o lume disparuta. Al
treilea, fragil ca un proaspat fir de iarba, zbura cu aripile rarite de
vanturi neprielnice. Intreaga lor putere supranaturala se scurgea ca puroiul
ucigator dintr-o rana provocata de muscatura unei fiare turbate. Padurea murea
sub cerul vrajmas, golit de cantatoare. Pustiul o cuprindea din toate
partile... o strangea cu un cerc perfect de titan...o sufoca intr-o imbratisare
violenta... Cu totii incercara sa se salveze de sarutarea otravita dar...
Dumnezeu era in vacanta... Ce duh analfabet incurcase itele destinului?...
Tu ...
Dvs...
Te
vad... te admir...te iubesc...Te vreau...te resping si te chem...Sa nu vii,
caci de vei veni...viata mea se va sfarsi! Te chem... Nu-mi raspunde!
Alunga-ma! Refuza-ma!
Eu plang...tu rade! Razi...razi...”when you’re laughing,
the sun comes shining through!”...
Dansez...sunt nebuna...sunt nebuna de iubire! Dar tu ma
urasti, da, nu sunt destul de buna pentru tine! Recunosc: nu sunt ceea ce
cauti...sunt un nimic, iar tu...tu esti...tu esti soarele meu si noaptea, tu
sti motivul fericirii si deznadejdii mele...tu esti refuzul vietii si al
mortii, esti vulturul ce ma sfasie si privighetoarea ce ma vindeca...Dar ma
urasti si ca un tigru pandesti in jungla momentul prielnic pentru a ma
ataca...si ti-ai infipt coltii in carnea mea... da, ma doare, dar nu sangerez,
nu, din mine nu curge sange, ci... neuroni, celule, intelect...
Si mi-ai schimbat memoria...Sunt un robot in slujba
cruzimii tale! Si imi ordoni sa ies in lume, sa traiesc...dar cum traieste o
masina?
Ma dor toate incheieturile si scartai... Ulei nu mai am,
caci n-ai vrut sa-mi dai o sticla in plus...si vrei sa mor, dar nu asa...e prea
usor! Si ruginesc, si-mi cad suruburile, mi-am pierdut o mana, dar merg
inainte, unde m-ai trimis. Si ani trec. Si ploi acide ma topesc. Mi-am pierdut
un ochi... si-al doilea ...Nu mai vad dar merg inainte, caci asta e comanda ta:
inainte! Si cad...Si ma ridic...Si am pierdut un picior si capul sta sa cada.
Sunt in desert si cactusi ma inteapa! De ce ?! Nu, nu mai sunt un robot, sunt o
fiinta omeneasca ce moare macinata de...iubire! Si coiotii ma sfasie!
Intuneric...frig...durerea se atenueaza... Tu strigi: inainte! Dar nu te mai
aud! ...Si coiotii ma sfasie...
Alerg in intampinarea iubirii
Alerg ... usor ca o
gazela!
Alerg ... ca un tigru dupa
prada!
Alerg ... uite, am batut
recordul!
Alerg ... stai, de ce te
departezi, vino!
Te pierd...dispari...si viata mea se micsoreaza, oboseala
ma cuprinde usor ca o mantie tot mai grea... tot mai grea ... ca de fier. Si
sunt ferecata la picioare, dar alerg... vin dupa tine! Unde fugi? Si plansul ma
ineaca, rasuflarea mi se taie... un munte creste in inima mea, dar
alerg...Pantofii mei sunt distrusi; intru in maracini si rochia mi se rupe;
valul de mireasa a ramas agatat de o creanga de copac... Si alerg, alerg...
Parul mi s-a despletit, unghiile mi s-au zderntuit si...prin mii de puncte
sangele tasneste, rosu...Si alerg, alerg, alerg...Mi-am rupt un picior...capul
mi l-am spart si ... alerg, alerg...End of the road! Nu, trebuie sa te
prind...alerg...prapastie...cad...alerg... alerg prin aer...te-am prins...Nu,
nu! Mi-ai scapat...! Si alerg, alerg mereu...Voi alerga mereu in intampinarea
iubirii!
Taria unui albastru
O
copila cu par de papadie opreste ochii cerului asupra ta. Si in albastrul lor
puternic cazi pentru o clipa, ca apoi, rusinat de fapta ta, sa fugi!
Ea vine dupa tine, moale, ca o stafie... parca pluteste!
La inceput o primesti cu bratele deschise; ea se imbata de farmecul cravatei
tale si incearca sa te prinda de mana, prinzand in schimb maneca hainei tale,
careia nu vrea sa ii dea drumul, si, pe care tu o smulgi incet. Mai apoi, o
respingi usor; ea fuge ascultatoare, dar se intoarce ca s-o alungi din nou, ca
intr-un joc.
Dar ai inceput sa te plictisesti. N-o mai vrei! Mereu
aceeasi .... si din ce in ce mai prinsa de tine, mai necontrolata... si tie,
ti-e frica! De ce? Sau poate nu-ti mai place... A aparut altcineva?
Ea e ranita si, pentru un timp, te ocoleste, dar privirea
ei albastra, umeda te cauta iar si iar.... „iata-l! zambeste! rade chiar!” ....
si mana ei se intinde spre nodul cravatei tale... Intai ii multumesti, ca apoi
s-o alungi. Ea fuge. E acelasi joc! Nu, nu mai e de mult un joc, s-a terminat:
„Suntem oameni seriosi, maturi... nu ne mai jucam!” De ce?
Si albastrul ochilor ei cade in cascade si lumea se
inneaca, dar, tie nu-ti pasa....sau .... poate nici nu stii!
O copila cu par de papadie opreste ochii cerului asupra
ta.... dar albastrul ei solid e mult prea slab pentru tine si.....”nu mai cazi
ca altadat’....”
Stii cat te iubesc?
Daca ai stii ce de senzatii
ma incearca atunci cand ma scufund in intunecimea ochilor tai! Mii de mistere
mi se dezvaluie din ei, cand se deschid precum petalele pure ale unui nufar in
zorri incveputului!
Daca ai stii ce de senzatii
ma incearca atunci cand bratele tale ma cuprind! Mii de fiori imi strabat
accelerat trupul atat de doritor de caldura!
Daca ai stii ce de senzatii
ma incearca atunci cand buzele tale delicioase imi mangaie pielea atat de
dureros! Mii de sageti imi ranesc porii cu gentiletea unui puf!
Cuvintele tale serpuiesc
molcom in auzul meu, prelingandu-se, strop cu strop, in haosul din creier si
mii de impulsuri nervoase navalesc in inima mea, fortandu-mi sangele sa
tasneasca la suprafata epidermei. Un tremur ciudat imi gadila muschii si
vocea-mi devine umbra a celei ce a fost!
Simt in interiorul meu o
fiinta straina si, totusi, atat de cunoscuta, care-si croieste drujm printre
articulatii, ganglioni, ramificatii nervoase spre centrul afectivitatii, lasand
in urma o umoare fertila din care se nasc noi si noi trairi de miere amestecata
cu vin.
Inchid ochii, dar inca mai vad o silueta cu bratele deschise,
chemandu-ma in haul cascat al unei prapastii cu marginile de un purpuriu
catifelat. Un glas inuman ma minte ca inautru voi gasi fericirea, adica acea clipa
insignifianta in care minte, trup si suflet se contopesc si formeaza o sfera
orbitoare ce se farama in mii si milioane de particule la prima atingere
necunoscuta. Si inaintez, iar tu... tu esti acolo sa ma salvezi de mine insami
si alte senzatii ma incearca atunci cand realizez ce insemni tu pentru sufletul
meu pierdut in negura pacatelor omenirii, din care fac parte fara sa fi cerut.
Ingereasca ta existenta ma ghideaza prin fantasma ce ma inconjoara si alta
senzatii ma incearca atunci cand stiu ca nu voi pieri atat timp cat te voi
iubi!
Opinii
Se spune ca nu trebuie
niciodata sa cauti dragostea, caci te va cauta ea pe tine. Se mai spune ca ea
va intra in viata ta fara sa te anunte si fara sa-ti ceara permisiunea. De ce?
Cine ii da dreptul sa-ti tulbure viata monotona de pana atunci? Tu - prin
insusi faptul ca existi!
O data ce ti-a invadat
gandurile, simturile si trupul considera ca e de datoria ei sa te modeleze in
cele mai stranii forme, sa ta zapaceasca
si sa te determine sa calci in picioare principii, obiceiuri, sfturile
utile ale mamei, prietenii, vechile planuri de viitor.
Te lupti cu ea mai zadarnic
decat Don Quijote cu morile de vant si nu ai nici macar o Rosinante care sa te
ajute in lupta. Si cazi infrant cu aripile spulberate precum domul distrus in
urma razboiului de o grenada aruncata la intamplare.
Ce este de fapt dragostea?
Un zeu-copil pus pe sotii, orgolios si mandru, puternic si sadic. O masina
programata gresit, care-si depaseste atributiile si care va exagera pana la
autodistrugere.
Si atunci de ce ne
indragostim? Pentru ca ne e teama sa nu iesim din superba conditie umana! Ne
indragostim pentru ca, in ignoranta noastra, ne inchipuim ca astfel vom primi
un loc mai bun in rai!