_________________________________________________________________________________________________________________________

MOTTO: Intr-o lume in care literele scrijelite pe filele vietii noastre sunt inghitite de timp, singurul lucru care trebuie venerat este Moartea.

Bat clopotele…Sunetul se stinge fulgerator inghitit de intuneric. Parca ar vrea sa stearga orice semn de viata. Inainteaza pe un coridor strajuit de pereti de piatra. Apa ce se scurge printre crapaturi ca lacrimi amare sunt singurul semn al vietii, al durerii. Torta pe care o tine in mana nu mai vrea sa arda. Ii este teama sa strapunga intunericul, sa trezeasca fapturile mortii, sa le lumineze fetele la vederea carora insusi cerul s-ar zgudui de groaza. La picioarele lui zareste cenusa visurilor si dorintelor care au fost arse pe rug in fata portii mari si grele. In jurul focului dansau ingerii care promiteau mantuirea. Fiintele zdrobite ale caror viata se pierdea in flacari isi legau lanturile care vor fi ingerii lor pazitori.

Usa de la capatul coridorului se deschide cu greutate gemand sfasietor, gemete pe care umbrele si le inabusesc. Pe masa de lemn se afla o lumanare care se stinge. Fereastra mica ce a aparat camera si sufletul de lumina inca isi mai face datoria. Pe patul de langa perete se afla un mort care nu si-a inchis ochii ce inca mai privesc cu durere la crucea mare din fata patului.

Incetati! Incetati! Liniste! Liniste! Incetati cu larma voastra zeite pagane! Nu va este de ajuns intreaga omenire? Lasati-ma sa-mi gasesc dumnezeul!

Incaperea ii era straina. Picturile ce atarnau pe pereti ca un Isus pierdut pe cruce abia puteau fi deslusite. Lumina izvora parca din interiorul lor, nu semana cu voalul de aur ruginit tesut de lumanare. Recunostea figurile celor care l-au stapanit intreaga lui viata; zeii carora li se inchinase cu toata puterea inimii sale, aducandu-le ca o ofranda picaturile de sange ale sufletului. Teama, Dorul, Dragostea, Mandria, Mania; Panteonul suferintei sale pictate de un artist necunoscut intr-o incercare de exorcizare, de eliberare. Contururile erau clare si imaginea....era vie, vie... A murit din sufletul pentru a invia si a fi intemnitate de penelul muiat in splendoarea dumnezeirii.

Sa ne trezim din amorteala mortalitatii noastre atinsi de sageata de foc a unui gand, a unei clipe, mama a trecutului si a viitorului si ucigasa a prezentului.... sa gasim puterea de a ne cunoaste, noi ingeri cazuti pastrand urma cicatrizata a divinitatii.... sa dansam si sa cantam in jurul focului care inalta fumul materiei... sa privim din Olimpul pe care l-am construit idee cu idee, udand pietrele cu cu suferinta noptilor contemplate. Un glas surd striga:” Suntem zei!”

HOME > LITERATURA > PROZA