MARTURIA

Este cunoscut faptul ca, in tinerete, spiritul abia iesit din anumite tipare restrictive de formare descopera funebrul, morbidul si continua prin a-si face o pasiune din a dezvolta aceste concepte. La Stefan vitele macabrului nu dadusera rod. Raul ca vointa de sine statatoare nu ii era necunoscut; cartile care ii fascinasera adolescenta vorbeau despre aceste lucruri si le acceptau existenta ca pe aceea a unor entitati inofensive. Inteligenta il ajuta caci se dovedise inzestrat pentru numeroase domenii. Niciodata nu se gandise la soarta sa ca la ceva care sa-l determine sa isi aleaga un anumit domeniu de actiune. Experienta pe care i-o oferisera cartile era mai cuprinzatoare decat ceea ce ii oferea viata. Tineretea sa inflorea in dragostea pentru carti. Iubirea lumeasca nu se incuibase in sufletul sau. Isi spunea uneori ca este binecuvantat pentru faptul ca nici o femeie nu putea sa aiba pretentii in ceea ce privea inima sa. Nu se ferise de dragostea aceasta insa stia ca pasiunile dezlantuite constituie o forta de nestavilit. Nu ii era teama de dragoste ci se temea sa iubeasca, se temea de ceea ce dragostea putea naste in el. Sentimentul acesta ii parea un lac linistit cu adancuri tenebroase. Focul starnit de pasiuni il speria. Niciodata nu putuse percepe dragostea ca sentiment de sine statator caci se dovedea ca fiind de o mobilitate iesita din comun si niciodata nu crezuse ca dragostea ar avea vreo insemnatate fara de ura de care nu putea fi despartita. Erau nopti cand dupa ce stingea lampa ramanea treaz ore in sir meditand la aceste lucruri. Tatal sau murise cand el nu avea nici cinci ani. Datorita mamei, spiritul religios pusese intr-o prima faza stapanire pe el pentru ca mai apoi sa-si adanceasca cunostintele in acest domeniu, religia transformandu-se intr-un obiect de studiu; legaturile pe care le facea, studiul comparat al anumitor doctrine ajunsese una din cele mai dulci placeri ale sale. Era atras de mistica si ajunsese chiar sa creada ca destinul sau se diferentia intr-o masura considerabila de cel al altora si deci ar fi fost cat se poate de indreptatit sa considere ca acel curs de evenimente care ii afectau viata era urmarea actiunii unor forte pe care incepea sa le cunoasca. Isi punea intrebarea daca va reusi vreodata sa intrevada tot ce ar fi urmat sa i se intample. Dar aceasta cerea un efort deosebit si o stapanire de sine iesita din comun.

In copilarie se atasase in primul rand de parintii mamei si de cate ori reinviau in memoria sa nu se putea abtine sa nu-si stearga de pe fata cate o picatura sarata. Murisera amandoi. Primul trecu pragul bunicul cu care ii spunea acum mama ca seamana bine. Murise cand el era prea mic. Acum chiar isi aducea aminte ca in momentul in care aflase vestea simti ca a pierdut ceva. Mama sa ii spusese mai tarziu ca auzise zgomot in camera unde se odihnea batranul. Se ridicase din pat si mersese in camera cealalta, sa vada ce se intamplase si il gasi stand pe pat; cand dadu cu ochii de el ii zari o licarire ciudata in ochi si un zambet abia schitat. O trimise sa se culce asigurand-o ca nimic nu s-a intamplat si ca se simtea bine. Fiica pleca dincolo si nici nu adormi bine cand iarasi fu trezita de zgomot. Merse pentru a doua oara in cealalta camera si isi gasi parintele intins pe spate. Murise. Stefan isi aducea aminte ca dimineata, cand se trezi si vazu ochii tuturor in lacrimi, intelese totul. Nu scoase un cuvant. Se imbraca si iesi afara. Soarele cald al diminetii de primavara il linistea intr-o oarecare masura. Urca dealul din fundul livezii pana ajunse la marginea padurii. Acolo se aseza pe muschiul verde si incepu sa priveasca satul, in masura in care ii dadeau voie dealurile care inconjurau coltul acela de lume. Acolo obisnuia sa stea alaturi de batran cand urcau in padure dupa bureti. Se chinuia sa nu planga; nu reusea. Stateau acolo ore in sir. Isi amintea cum batranul ii facea toamna viori din cocean de porumb sau cum de fiecare data cand mergea la pescuit ii aducea batranului o varga de corn de i-o cresta cum stia el mai bine, ca sa alunece mai grozav struna pe lemn, sau cum toamna, bunicul iesea dupa-amiaza pe prispa, isi aseza doi saci curati si se culca la umbra viei. La inmormantare se bucura ca reuseste cu atata lume de fata sa-si stapaneasca lacrimile. Cand il vazu insa pe fundul gropii rabufni. Obisnuia inca de pe atunci sa se suie in podul cu fan si sa stea ascuns acolo. Cateodata il gasea motanul intins in fan si venea sa toarca langa el.

Intr-o vara colinda dealurile din susul livezii cand auzi rasete. Se lasa la pamant incercand sa-si dea seama de unde venea sunetul. Merse pe urmele lui si vazu trei tarancute sezand pe o patura la soare undeva, intr-un loc ferit. Statu pitulat, intrigat de chicotele acelea, pana cand realiza cauza, ceea ce se intampla cand vazu doua dintre ele sarind pe cea de-a treia si dezgolindu-i partile rusinoase. Imediat dupa aceea, un alt torent de rasete… Fugi in padure, se ascunse dupa un fag si incepu sa tipe. Tarancutele stransera patura si pornira chiuind pe urmele intrusului. L-au cautat dar nu l-au gasit. El era totdeauna in urma lor. Cand se plictisi cobori dealul, ajunse in livada, stranse in poala cateva mere si merse in casa. Se distrase? Intr-o oarecare masura putea spune chiar ca fetele il plictisisera. Ele cunosteau padurea si cu toate acele tipete pe care el le eliberase doar ca ele sa-i prinda urma, nu reusisera totusi sa-l gaseasca.

Batrana muri dupa cativa ani. Fu asezata in camera mare, cu iconita in maini; ii era frica de ea. Nici macar nu indraznea sa se apropie. Mama il impingea sa mearga sa sarute icoana. Privea in pamant si se lasa in ghiontit. Pana la urma facu cativa pasi, ajunse langa masa, se apleca, saruta iconita si simti degetele acelea reci. Se uita la mainile acelea muncite; ar fi vrut sa le sarute. Atunci ridica privirea catre fata batranei, vazu ochii inchisi calm, sprancenele mari, negul acela de deasupra ochiului drept, pe care-l iubea, pometii trasi de batranete, buzele vinete intredeschise imperceptibil. Iesi din casa si merse sa planga linistit. Era o dimineata de sfarsit de martie posomorat. Stefan nici nu a vrut sa mearga la inmormantare. Cu acea ocazie cunoscu realitati sumbre la care preferase sa nu se gandeasca atat timp cat traisera batranii. Cum murisera, “urmasii” incepura goana pentru agoniseala. Mama lui Stefan si celelalte surori ale ei hotarasera ca de dragul parintilor casa sa ramana exact asa cum a fost cat timp avea cine sa se ocupe de ea. Unul dintre fratii care locuiau in sat se oferi sa aiba grija de casa. Si avu grija. Dupa mai putin de un an acelasi frate se muta cu familia in casa parintilor. De atunci Stefan nu mai trecu pe acolo decat de cateva ori. Ii ura. Curatenia aceea taraneasca pe care batranii o pastrasera pentru atata timp fu inlocuita de o grija mediocra pentru ordine. Intrand in casa dupa ce rudele se instalasera confortabil, Stefan nu putea sa se abtina sa nu cerceteze fiecare colt al casei. Nu putea sa vorbeasca cu ei; niciodata nu gasea dispozitia necesara pentru a discuta cu aceia care ii furasera niste amintiri. Ceea ce il durea si mai mult era faptul ca inca de cand erau copii, verii sai ridicau pretentii asupra casei. Mai intai impartisera livada. Stefan isi alesese un corn care il accepta tacut in cuibul lui de crengi joase. Mai era teiul de la trunchi, un tei batran sub care Molda, un caine ciobanesc, isi avea culcusul, acelasi caine care se lasa calarit de nepoti si care de cateva ori chiar, fugarise dulaii care se luasera dupa urma lui Stefan.

Isi amintea acum de camera cu doua paturi unde dormea de fiecare data cand mergea la batrani, isi amintea cum vara era trezit de razele jucause ale soarelui, in aceeasi camera unde se simtea la adapost de toate relele. Acolo avusese primul cosmar. Visase ca de dupa trunchiul gros al unui nuc din coltul livezii il pandea cu o privire rosie insusi diavolul. Visa ca a iesit din casa noaptea, cand toti ceilalti dormeau si ca s-a dus la nuc, a cautat in acea parte care ii inspira teama si a gasit o cruce proaspat incrustata in lemnul umed. Cand se trezi, se uita speriat pe geam inspre livada; putea vedea nucul; putea simti inca acei ochi rosii care il iscodeau.

Isi amintea cum, dupa moartea bunicului, mergea cu batranala biserica si pe drum povestea vrute si nevrute pentru a umple golul lasat de omul care langa el abia mai putea sa respire. O stima pentru acest lucru. Aveau de mers o bucata buna insa batrana se incapatana sa mearga repede, fara sa faca popasuri. O privea; “tusa Leonora” sau “babuta”, cum ii spunea o batrana cu care dansa vorbea adesea, avea o vointa de fier.

Toate acestea ii erau inca vii in memorie. Isi aducea aminte cum, dormind in aceeasi camera unde visase urat, se trezea si in lumina hieratica a fiecarei dimineti o auzea pe batrana cum se ridica din pat, se spala, isi spune “Tatal nostru”, isi face mataniile, se imbraca si iese afara, lasand motanul sa intre in casa. Stefan simtea o liniste sufleteasca placuta mai ales dupa ce motanul se urca langa soba si, dupa ce vedea ca nu ii este cald, sarea pe celalalt pat si isi facea culcusul pe asternutul lui Stefan. Curand venea batrana aducand “o litra” de lapte proaspat. Atunci Stefan se ridica din pat asezand asternutul in jurul motanului, care se uita speriat in jur, si mergea sa se spele. Apoi iesea sa spuna buna dimineata soarelui de pe coltul prispei. Laptele din blidul de lut smaltuit ii parea apoi nespus de bun. Toate acestea ii lipseau.

Vremea trecu si cunoscu apoi dragostea care se infipse adanc in sufletul sau. Pe Anca o cunoscuse la studii. De cand o vazuse simtise ceva. Nu credea in dragostea la prima vedere. Intotdeauna ii atribuise anumite accente vulgare: ce putea vedea o persoana la o alta de la bun inceput afara doar de niste forme? Atunci facu pentru intaia oara legatura cu metempsihoza religiei velice, legatura cu acel “coincidentia oppositorum” in ceea ce priveste barbatul si femeia care in cuplu ating perfectiunea, contopirea finala de la sfarsitul avatarelor. Credinta in stramutarea sufletului dintr-un corp in altul era intalnita in principal in India, dar si la celti, la pitagoreici si orfici in Hellada, ba chiar si la egipteni. Studiile sale se dovedeau folositoare, totusi nu strapungeau dincolo de privirea cu care il tintuia Anca. A treia oara cand s-au intalnit deja vorbeau ca niste vechi prieteni care s-ar fi cunoscut de ani intregi. Vocatia dansei pentru melancolie il atragea. In acelasi timp, realul pe care il demasca in cele ce povestea, il speria pe Stefan. Intreaga sa lume se zguduia din temelii atunci cand ea povestea anumite lucruri si auzind-o, un simtamant amar ii inunda sufletul si nu putea sa afle cauza: sa fi fost faptul ca de mic copil isi imbibase inima cu acele intamplari care acum ii starneau repulsia, sau pur si simplu nu voia ca ea sa treaca prin toate aceste rautati pe care viata le scoate in cale in momentele cele mai neprielnice? Oricum, nu voia ca dansa sa sufere vreun neajuns. Gingasia ei nu merita sa fie intinata de aceste ganduri amare. Faptul ca se lasa influentata de toate acestea il mahnea. Ochii ei de o lumina vie se umbreau si cautau in pamant cand incepea sa povesteasca. Trebuia sa traiasca singuri, in perfectiunea unitatii vedice… Pentru inceput, unitatea mai avea de asteptat pentru ca sicanele veneau cand dintr-o parte, cand din cealalta, si puteau sa-si spuna unul altuia ca se urasc cu pasiune. Dar de ce aparea pasiunea? Stefan era confuz. Nu putea sa astepte cateva zile pana cand urma sa o vada. Nu mai putea trai fara ea. Anca il astepta la geam atunci cand simtea ca Stefan va veni. Dupa nu mult timp tanarul aparea. Nimic nu mai parea atat de ciudat cat timp erau impreuna si, inainte exclusi intr-o oarecare masura de restul societatii, ajunsera sa se simta foarte bine in cea oferita de cele doua familii si un cerc foarte strans de prieteni.

Se casatorira abia dupa trei ani. Anca ar fi vrut sa se intample mai curand insa Stefan astepta pana gasi un post la Universitatea “Lucian Blaga”. Se mutara in Sibiu. Cumparasera un apartament nemobilat dar foarte spatios. Cladirea construita inainte de razboi constituia un adevarat adapost pentru tanarul cuplu. Stefan cumpara mobila. Avea un gust deosebit pentru astfel de lucruri. Fiecare camera reusea sa te acapareze cu luxul simplu, cu acea curatenie bine intretinuta. Mobila de nuc dadea un ton sobru, retinut intregului spatiu. Dupa cateva saptamani cumparara si o pisica de Bombay pe care o numira Bastet in spiritul religiei Egiptului antic unde “pisica sfanta”, sora zeului Ra, reprezenta Luna si fecunditatea. In acest spatiu tinerii isi traiau povestea de dragoste si se aflau la adapost de orice pericol ce pandea din exterior. Duceau o viata tihnita, lipsita de griji. Isi povesteau multe si nu o data s-a intamplat ca dimineata sa-i prinda depanandu-si amintiri. Apoi somnul ii cuprindea unul in bratele celuilalt. Reveriile lui Stefan o uimeau pe tanara sotie chiar dupa tot acest timp. El nu voia sa renunte la tabieturile sale, astfel ca o data cu rasaritul lunii isi facea o cafea tare, lua cana fierbinte in maini adulmecand mirosul placut si se aseza pe intuneric langa geamul deschis, isi aprindea o tigara si apoi contempla luminile inaltimilor. Intr-una din acele nopti ii facu revelat sotiei sale un fapt care nu o uimi deloc si anume acela ca fusese totdeauna fascinat de a saruta un corp in care viata nu-si mai avea salasul. Spiritul ludic al Ancai o indemna sa-i propuna lui Stefan un joc: intinsa pe pat, nemiscata, cu mainile incrucisate pe piept, urma sa astepte sarutul lui. Asa ca, zambind, inchise ochii si isi tinu respiratia. Acest simulacru il intriga pe Stefan care se apleca si o saruta usor pe buze. Dupa cateva momente ea il privea din nou. Tanarul prinse a zambi si o stranse tare in brate.

Viata lor intrase pe fagasul unei normalitati calde. Asteptau cu nerabdare sa se revada si abia acum incepeau sa se cunoasca. Cei trei ani de dinaintea casatoriei parca nici nu existasera. Descoperisera raiul terestru. In fiecare dimineata, cand se trezeau, ridicau usor capul si descopereau pisica ce torcea bland intre ei. Coborau incet din pat, zambind la auzul fiecarui zgomot facut, privind pe Bastet care misca incet din mustati. Acest univers ii acaparase pe amandoi si scurgerea timpului nu-i afecta in acest spatiu in care ei doi nu mai existau ca vointe distincte ci alcatuiau un intreg indestructibil.

Intr-una din zile Stefan venea de la Universitate. Mergea incet, cu gandurile imprastiate. Mirosul de toamna, de fum, de frunze ingalbenite arzand ii amintea de clipe placute din copilarie. Trecu pe langa un izvor unde niste vrabii se imbaiau sub stropii lucind in razele soarelui. Se opri zambind langa ele si le privi distrat. Cu acest sentiment ajunse acasa si ca intotdeauna ii zambi Ancai si o saruta. Ii povesti apoi despre frunze, despre toamna, despre vrabii, iar ea asculta fascinata precum sultanul una dintre povestile Seherezadei. Se innopta si rasari o luna mai plina si mai luminoasa ca niciodata. Stefan privea firmamentul insa privirile nu se mai opreau in luminile imprastiate in intuneric. Bastet sari pe pervaz si il facu sa tresara. O privi zambind cum miauna surd si o lua in brate. Merse apoi in camera unde Anca adormise. Se aseza langa ea si o privi. Era cufundata intr-un somn adanc. Pisica se culca langa tanara. Parea o imagine de vis. Anca respira imperceptibil si pieptul i se ridica la intervale regulate. Ii privi bratele, le atinse, le mangaie, atatde usor incat ea nu schita nici cel mai mic gest. Apoi dadu cu ochii de gatul alb ce inflorea in salba de par stralucind in bataia lunii. Mainile sale fusesera facute pentru a adaposti acea opera de arta sculpturala. Dupa cateva momente gandi ca trebuie sa-i simta rigiditatea de marmura si incepu sa stranga. Anca deschise ochii. Ii privea chipul intr-un mod ciudat. Atunci el stranse tare. Si stranse pana ce licarul din ochii ei deveni rece. Isi desfacu stransoarea si o privi. Pieptul ei pierduse miscarea. Ii inchise ochii, apoi cu o strictete religioasa ii incrucisa mainile pe piept. Se aseza din nou langa ea; ii privi chipul inecat in lumina si se pierdu in contemplarea rigiditatii fastuoase a calmului de care parea cuprinsa. Ii saruta lung buzele reci, apoi, pierdut, isi aseza capul pe pieptul ei si o imbratisa. Bastet incepu sa toarca usor langa cei pe care viata ii pierduse.

Hemifonia

- A fost un film ingrozitor!

- Imi plac filmele ingrozitoare. Oricine a facut filmul acesta este prietenul meu…

- Mi-ar fi placut sa te cunosc cind erai tanara. Sa iti vad sanii mici, apoi crescand…

- Apoi cazand, apoi parul albindu-mi, apoi murind…

- Esti albastra.

- Banii nu au nici o legatura cu discutia noastra.

- Doar daca sunt pierduti.

- Si atunci nu-i mai ai.

- Doar asa.

- Si six scies scient six cigarettes alors six cent six scies scient six cent six cigarettes.

- Da. si? …

HOME > LITERATURA > PROZA