CREZI ? EU ITZI URLU CA NU…
Privi mina ce se intindea spre el si voi sa o apuce, dar mina sa ce
incepuse sa se indrepte in sus se opri la jumatatea distantei. Reflecta un
moment, apoi lasa mina in jos si se lasa tras in milul negru. In curind, nu mai
vazu nimic, nasul si gura i se umplura cu mil. Tot ce mai simtea era mirosul
foarte puternic si neplacut, si gustul oribil al milului. Deodata, nu le mai
simti. Tot ce mai avea erau amintirile. Cum
ajunsese acolo. Tot ce se
intimplase. Oricat ar fi vrut sa le indeparteze, nu putea decat sa priveasca...
Nu le apartinuse niciodata. Totdeauna inafara, totdeauna retras. Mai intai
fiindca nu putea comunica si nu se putuse adapta. Apoi, fiindca ii dispretuia. Ii considera vrednici doar de mila. Ei. Da, ei. Toti
ceilalti. Lumea sa era absurda. Universul sau
interior, aberant. Toti cei care il
cunoscusera cu adevarat ori regretasera, ori ii plinsesera de mila. Asta facea
si el. Isi plingea de mila. Dar totul pina isi va gasi eliberarea. Ajunse in
acel loc unic unde lumea ii era perfecta sau macar accceptabila. Viata ii
deveni din suportabila chiar placuta. El deveni altul. Deveni
chiar o persoana acceptata si agreata. Dar adanc in el, rebelul doar dormea.
Bestia astepta in tacere. Demonii zaceau in custi cu gratii de fum si asteptau,
asteptau...Si momentul veni cind furia se dezlantui si demonii isi reincepura
jocul lor sadic, bestia incepu din nou sa il sfasie cu mai multa dementa ca
niciodata, lasind in urma-i doar suferinta si disperare. Totul veni de la sine. Pina si moartea. Dar ar fi fost
prea usor sa moara pur si simplu. Destinul lui era sa sufere, asa cum e
destinul unei dalte sa ciopleasca. Se razvratise o data impotriva destinului
orb si crud si suferise cum nu mai suferise pina atunci. Dar limita unei dureri
este o durere si mai mare si astfel avea sa afle curind ca inca nu invatase ce
inseamna durerea. Totul in suflet ii era durere si haos. Asa ca intr-o zi pur
si simplu lua o arma, isi puse teava acesteia in gura si, cu gustul metalului
rece pe limba, se intreba: Am vreun motiv sa NU fac asta? Dimpotriva, isi
raspunse tot el, asa ca apasa pe tragaci.
Se trezi scufundat pina la jumatate intr-un fel de mil si simti ca se scufunda in continuare.Deasupra lui era ceva ce ii paru a fi un inger. Acesta ii vorbi: Porti semnul lui Cain. Dar fratele ce ti-ai ucis e in tine. Te poti salva, dar trebuie sa crezi, Si sa ierti. Apuca doar mina ce-ti intind...
Privi mina ce se intindea spre el si voi sa o apuce...
By Trent Anodesem 2001AD
Intunericul
ce-i inconjura si-i mangaia senin pe cei doi, acoperindu-l complet pe unul
dintre ei, aparandu-l de privirea celuilalt, lasa loc cuvintelor sa se
strecoare de la unul la celalalt. Se rotea in jurul lor, jucandu-se putin cu sunetele,
pret de cateva miimi de secunda, apoi le dadea drumul sa-si atinga destinatia,
negolite de continutul lor, de toata durerea si disperarea ale caror mesageri
erau.
-Totul a fost un vis, un cosmar,
totul devenise o fantezie din care ieseam tot mai greu si doar pentru a-i auzi
pe cei din jurul meu spunandu-mi cat de mult ma iubeau dar eu ii uram pentru
asta.
-Si imitatia devenise natura...
sopti celalalt
-Si durerea o necesitate placuta,
un lucru dupa care tanjeam, ceva ce ma facea sa ma simt viu, care facea ca
existenta sa-mi fie chiar tolerabila
-si visai...ca esti...altfel...
-si eram mandru, prea putin
constient de faptul ca ceea ce uram ca fiind mediocru nu erau decat propriile
impulsuri reprimate. Uram idealul meu
intrupat in altii. Eram mirat cum putea
acea multime de oameni suporta sa existe, cum puteau fi atat de inconstienti de
propriul lor patetism si dureroasa ignoranta...
-si totusi patetismul tau...
-Eram doar intr-o oarecare masura
constient de el. Doar ce-mi spunea EA si am crezut-o, cum credeam tot ce-mi
spunea , neconditionat
-Sa-ti povestesc un vis...Un om
simtea cum un animal, o bestie infioratoare il sfasia dinauntru, luptandu-se sa
iasa. Si el simtea ca daca va iesi fiara, lumea se va sfarsi intr-un mod
ingrozitor, asa ca lupta. Sfasierea era ingrozitoare, se simtea devorat
dinauntru dar stia ca trebuie sa lupte, sa moara, dar trebuia ca bestia
sa nu iasa din el.
-Am avut si eu visul acesta...dar
nu stiu cum se termina. Mi-am simtit pana si mainile devorate dar imi aduc aminte
ca mi-am dat seama ca visez si mi-am dorit sa ma trezesc...
-Lasule...
-...n-am stiut...spuse celalalt
plangand...spune-mi cum se termina, te rog...te implor...
-Vei afla dar iti vei dori sa nu fi
stiut, sa nu fi visat niciodata, vei regreta si cel mai inocent vis...
-TOTUL VA FI ASA CUM TREBUIE SA
FIE.
-totul ...va ... fi ... asa ... cum
... trebuie ... sa ... fie ... spuse si iesi de sub mantia intunericului ce-l
ocrotise pana atunci, si era aidoma celuilalt, doar cu cativa ani mai batran,
cu trasaturile inasprite, cu obrajii brazdati de urmele multor lacrimi, prea
multor lacrimi. Cel tanar ia pistolul, isi pune teava acestuia in gura, si, cu
degetul pe tragaci, se mai priveste odata in ochii celuilalt si apoi...
Un viitor posibil si un trecut chinuit ii ranjeau egal, ca un ultim act al
celui ce alege nebunia constient si, pierzandu-se, mai rade odata de lumea
jalnica ce lasa in urma. Privi varul pe alocuri
sters al camerei unde se afla. De afara patrundea in camera zgomotul infundat
al unei melodii cretine, al unei aberatii pe care majoritatea celor mediocri o
aprecia ca fiind distractiva. Pe
el il irita. Incerca sa se izoleze in sine, sa alunece in reveria ce-i era
refugiu in fiecare zi, reverie ce-i adusese caracterizarea de visator si de
aerian din partea celor din jur. Dar astazi reveria nu voia sa vina. Lumea
refuza sa ii dea drumul. Acea lume ce-i aparea prea ades a fi creatie a unui
dumnezeu indurerat si chinuit ce nu se voia contrazis de creatii sai. Cand, in
schimb, alesese sa-l ignore pe acest dumnezeu, ii luase toata puterea.
Neputincios, dumnezeul uitat se refugie in cultul catorva rataciti ce inca mai
credeau furibund si cu disperarea singuratatii in frumusetea si bunatatea lui.
Dar cum acel dumnezeu nu conta si
nu-i veni acum in minte, se infurie cautand un colt in care mintea sa se
odihneasca in negandire. Negasindu-l, renunta si pleca in cautarea unui loc
unde sa nu mai simta prezenta umana. Colinda strazile orasului, privind cum o
existenta goala dupa alta se perindau prin fata lui sub forma unor oameni ce,
zbatandu-se in mediocritatea compromisurilor de zi cu zi uita sa mai traiasca.
Iniubire
Se intoarse razand spre oglinda ce-i
dezvaluise atat de multe si acum zacea iar intr-o ceata neagra. Mirat. Se uita iar
cautand sa patrunda cu privirea intunericul. Acesta incepu sa se risipeasca
dezvaluind privirii din ce in ce mai ingrozite. Adevarul. Nu si-ar fi putut
imagina, n-ar fi putut visa in cel mai teribil. Cosmar. Lanturile ce acum ii
taiau carnea, metalul rece de pe care picura sange, sangele lui, viata lui. Totul era acum
inutil. Totul era o gigantica dorinta, tanjire dupa nefiinta. Pura
Mergi, te intorci, nu te vezi si, deodata, umbra sare asupra ta si
te gatuie pana cand ai face orice pentru o gura de aer si atunci te intreaba:
Ai trai? Pentru o gura de aer?
Ei bine, ai trai? TRAI?
Frumoasa adormita, inconjurata de o frumusete geniala, astepta un
print (ce se oprise pentru un Age of Empires II). Petrecand ea o viata irosita
se supara la un moment dat sau luat pe mitul reveriei ce-i ratase inexorabil
viata. Fara nici-o sangerare de oprit prin atingerea ei magica, se intreba ce
se alesese de lumea ei imaginara ce renuntase la ea si alesese misoginismul.
Poate ca erau sau nu mai ... Inimi sfasiate ... vieti citite in sange,
patetisme ipocrite din astea. Si totusi ... Tipete goale ce o vor arde intruna
pana cand le va putea amuti. O noua viata bantuita, coplesita de doar regret
... nu bun. Grindcore sau ceva mai nou.
HOME > LITERATURA > PROZA