Am urcat cu greu pe poteca de munte
Acolo ma astepta un om, nu prea tanar
Cu barba si chipul senin si palid, de ceara
Zambind cu talc ,trecu mana prin par.
Nu m-a-ntrebat nimic, astepta interbari?
Nu am raspuns nimic si totusi nici el
Ne-am privit doar o vreme-n tacere
Parea prea tacut… si modest de fel.
Pai de ce-am venit atunci ,aici?
Sa tac impreuna cu el, voi afla oare?
Inteleptul tace si-atunci de ce si cum
Sa mi dea macar un dram de inaltare ?
Dau sa fac cale-ntoarsa, dar el
Ma mustra cu blandete de tata
Si-mi spune : nu esti pregatit
Cugeta-ntai si vino alta data.
Il intreb cu tristete de ce nu acum
Imi spune incet, calm parca soptit
Ca orgoliul meu si mandria sunt mari
Sa nu il mint cumva, el m-a simtit.
Eu voi astepta aici mereu pentru tine
Ziua cand vei fi smerit si modest
Cand vei fi bland si curat la suflet
Intelepciunea nu-i un fel de test.
Ea nu poate patrunde in suflet vanitos
in suflete strambe flacara ei nu arde
Nici nu umbla hai hui printr-o carte
Nu suiera si nici nu flutura stindarde.
Ea vine firesc nechemata de tine
Simte atunci cand pamantu-i de soi
Si incolteste, prinde adanc radacini
E singura floare care creste-n noi…
