VISUL
Artwork : "Lilac Dreams" by
Josephine Wall
M-am visat
într-o noapte, ca pe un fuior alb răsărind din mare, răsucindu-se încet
spre cer subţiindu-se pe măsură ce se înălţa. Şi m-am deşteptat suspinând
din cauza visului care se întrerupsese fără a mă fi lăsat să ajung acolo
unde numai în vis mai puteam ajunge… şi-am închis ochii şi-am încercat să
visez mai departe… fiindcă ştiam cum ar fi continuat visul, dacă l-aş fi
putut visa până la capăt… Ştiam cu ochii închişi drumul acela… drumul
pe care avea să-l urce fuiorul de lumină ce eram, alunecând ca o umbră de-a
lungul străzilor pustii în noapte… Avea să înainteze cu nerăbdare să vadă
dacă fereastra e deschisă… avea să intre uşor, strecurându-se printre
cutele perdelei adiind sub atingerea vântului blând al nopţii de primăvară
împletind miresme de flori cu briza sărată a mării… şi avea să-ţi atingă
somnul mângâindu-ţi tandru pleoapele închise.
Trupul tău
era acolo sub mângâierea razelor care te îmbrăţişaseră, dar sufletul tău
era departe, în lumea somnului şi nu-l puteam ajunge. Nu mai puteam decât să-ţi
veghez somnul, dar trebuia să plec înainte de-ntoarcerea sufletului tău, care
m-ar fi alungat pentru totdeauna dacă m-ar fi găsit acolo şi nu m-aş mai fi
putut întoarce niciodată la tine.
Totul părea
atât de real… Părea? Nu, chiar era… doar nu visam, ci eram trează, îmi
închipuiam… şi totuşi imaginile se derulau mai presus de voinţa mea, aşa
cum se întâmplă în vis. Mi-ar fi plăcut să fi visat, fiindcă ştiam că
altfel gândul meu ţesea doar ceea ce voia să vadă, pe când visul m-ar fi
dus într-adevăr acolo, înfăţişându-mi realitatea. Dar mă bucuram chiar
şi aşa, că imaginaţia îm dăruise imagini atât de vii ale somnului tău.
Am tresărit
când buzele tale s-au mişcat; sufletul tău se întorcea, semn că trebuia să
plec cât mai repede. Am vrut să-ţi aştern pe buze un sărut fugar de lumină
ca o promisiune că voi reveni cândva, într-o altă noapte a timpului. Dar m-a
oprit şoapta buzelor tale. Rostiseră alt nume. Ca un semn, probabil, că nici
n-ar fi trebuit să vin.
Trebuia să
plec dar plecam fericită; nu fusese un vis ci închipuirea mea; prin urmare
nimic nu era adevărat. Somnul tău mă aştepta să mă întorc oricând şi nu
chemase niciodată pe altcineva.
Nu ştiu
de unde s-au auzit brusc nişte frâne de maşină. Ştiu numai că am tresărit
violent din somn. Visasem.
© Toate drepturile rezervate
English
version
E-mail me
Page backgrounds © Lonely Shell
|