LICURICIUL

LICURICIUL

Artwork : "Astral Voyage" by Josephine Wall

               Era un timp cind licuricii erau doar niste gize cenusii de noapte. O astfel de giza incerca intr-o noapte sa urce pe tulpina unei flori, straduindu-se din rasputeri sa nu cada de cite ori tinara femeie legana floarea pe care o tinea in mină. In fine micuta giza a reusit sa ajunga pe petalele florii, facind-o pe tinara femeie sa tresara ca si cum i-ar fi fost rusine ca giza a vazut-o plingind.

        “Buna seara, printesa. De ce plingi ?” intrebase glasul micut.

        Ea tresari din nou. Nu faptul ca giza vorbea o surprinsese, ci faptul ca stia.

        “De ce mi-ai spus «printesa»?”

        “Pentru ca esti. Cine nu te cunoaste ! Esti zina cea buna, printesa noptii si a tandretii, cea care locuieste pe insula din inima verii. Doar ca nu te-am mai vazut de atita timp !” sopti giza.

        “Mi-e dor de insula mea” suspina printesa cu ochii in lacrimi. “Tu ai mai fost acolo, giza mica ?”

        “Am fost, printesa. Am fost de multe ori, sa te caut, fiindca toate vietuitoarele padurii si ale marii intrebau de tine. Asa am aflat ca uzurpatoarea care ti-a luat tronul te-a exilat. De atunci insula verii a inceput sa paleasca inspre toamna. Nu mai este insula fericita de odinioara, pina si aerul miroase a frunze vestede. Iar padurile se usuca fiindca le lipseste verdele ochilor tai”

        “Dar printul meu ? L-ai mai vazut ?” intreba ea cu nerabdare. Giza nu raspunse. “M-a uitat, nu-i asa ?”

        “Da, printesa. Imi pare rau. Dar printul tău nu mai gindeste cu mintea lui si nu-si mai aminteste nimic despre trecut. Daca te-ar revedea, nici nu te-ar recunoaste. L-a prins cu totul in vrajile ei negre.”

        “Buna seara”, clipi steaua printre copaci. “De ce sunteti tristi?” intrebă poposind in parul printesei.

        “Printesei ii e dor de casa… si de printul ei” sopti giza.

         Steaua ofta.

        “Din pacate raul care i-a fost facut printesei este dintre acelea care nu se pot indrepta. Totusi, putem face ceva pentru tine, printesa ? Exista ceva ce ti-ar putea alina, macar putin, durerea ?”

        Printesa plingea cu atita jale incit abia reusea sa rosteasca cuvintele.

        “Corabiile de pe insula… imi placea atit de mult sa le privesc… petreceam ore in sir numai privindu-le. As vrea să le mai pot vedea… macar de departe… asa m-as simti ca acasa… ca si cum m-as mai putea intoarce…”

        Steaua se intuneca in tristete.

        “Imi pare rau, printesa”, sopti steaua. “Nu sta in puterea mea sa-ti indeplinesc aceasta dorinta.”

        “Ssst !” sopti giza. “Eu cred ca poti”, spuse soptind ceva la urechea stelei.

        “Ai dreptate”, spuse steaua. “Acum eu trebuie sa plec, printesa, dar tu nu vei mai fi trista. Caci chiar daca nu vei mai vedea niciodata corabiile, luminile lor in noapte vor fi mereu cu tine, sa-ti mingiie singuratatea”

        Printesa surise si padurea se umplu de luminite zburatoare.

                                                     *

        De-atunci licuricii nu mai sunt cenusii, ci purtatori de lumina. Ei au inceput sa straluceasca in noaptea cind au furat o farimă din lumina stelei pentru ca printesa exilata sa poata vedea, in noptile de vara, luminile corabiilor din insula pe care nu avea sa se mai intoarca niciodata.

English version

E-mail me