OMUL DE NISIP

OMUL DE NISIP

Farurile masinii strapungeau noaptea, luminind curbele strinse ale drumului. Se strecurase pe furis din casa ca ea sa nu il simta. Nu ar fi avut ce sa-i spuna. Cum sa-i fi explicat ceva ce nici el nu intelegea?

Ii reveni in minte dupa amiaza trecuta, cind voise sa o duca pe plaja aceea pustie, pe care mai fusese cindva, demult, intr-un alt anotimp al vietii lui. Coborisera pina aproape de mare, dar el se oprise la marginea desisului si nu mai voise sa inainteze cind vazuse statuile de nisip presarate pe plaja.

“M-am inselat. Nu era aici. Sa mergem” spusese sec.

“Dar, iubitule, locul asta e minunat… chiar daca nu e cel la care te gindeai tu, hai sa raminem aici…”

“Am spus NU!” tipase ca scos din minti. “Iarta-ma”, soptise apoi. “Dar hai sa mergem in alta parte. Ar fi pacat sa stricam statuile…”

“Care statui?” intrebase ea cu uimire.

Nu-i raspunsese. Acum se gindea ca ea il socotise probabil nebun. Şi totusi statuile erau acolo. Le vazuse cu ochii lui.

Incepu sa zareasca marea pe cind iesea din desis. Statuile de nisip blind luminate de luna acopereau plaja. Pareau mai multe decit dupa-amiaza.

Se apropie de ele ca vrajit. Se aseza printre ele pe plaja, stiind acum ca ea nu le putea vedea, poate nici altii, si se simtea stapinul unei puteri magice, al unui secret incredibil.

“Buna seara tinere! Ai venit pe plaja vrajita?” zimbi batrinul pescar ce-si intindea navoadele la lumina lunii. “Dar sa stii ca numai in noptile cu luna plina se implinesc dorintele”

“Dorintele ? Plaja vrajita?” intreba el privind statuile de nisip.

“Da, asa se spune… ca plaja asta e vrajita. Am sa-ti povestesc…” spuse asezindu-se pe plaja linga el. “Cindva, un barbat iubea o femeie. Şi aici veneau ei sa fie singuri, doar ei, marea si soarele. Nu era dragoste si fericire mai mare ca a lor. Dar intr-o zi el a fugit de ea. Ea insa il iubea inca si a plins mult…”

“Şi ce e magic in povestea asta ?” intrerupse el iritat. “O poveste de dragoste ca atitea altele… atitia oameni se iubesc si apoi se despart. Şi toti indragostitii au un loc «al lor»…”

“Asa este. Numai ca ce spune legenda, iar omul acela nu stia, este ca ea nu era o simpla femeie, ci insasi Iubirea. Şi, alungind-o, el nu si-a facut rau doar siesi, ci tuturor oamenilor pentru care, de atunci, iubirea e trista si plina de lacrimi”

“Doar pentru ca a parasit-o un barbat ? Doar sunt atitia altii ! Iar daca ea era intr-adevar Iubirea, care alesese un muritor, mai apoi putea alege un altul si lumea putea fi din nou fericita”

“Da, dar vezi tu…. Tocmai fiindca nu era o femeie oarecare, ci Iubirea… Pe omul acela il iubise absolut. Iar el a fost crud, cind a alungat-o din viata lui. Şi-a batut joc de vorbele ei de dragoste si i-a spus cuvinte grele, care au ranit-o. I-a interzis sa-i mai vorbeasca, iar daca l-ar fi intilnit trebuia sa treaca pe linga el prefacindu-se ca nu-l cunoaste. De atunci n-a mai fost pe pamint o asemenea iubire. Şi tot de atunci toate povestile de dragoste sunt triste si sfirsesc in despartiri si lacrimi cum s-a sfirsit povestea Iubirii. Şi cit timp Iubirea va plinge nici n-ar putea fi altfel. Caci de atunci ea plinge mereu si de tristete si singuratate, sufletul ei s-a sfarimat, s-a facut nisip. Şi se mai spune ca vine in fiecare noapte aici si cladeste din nisip statuia celui dus pentru totdeauna, dar pe care ea inca il iubeste si il va iubi mereu”.

“Se spune?” intreba tinarul infiorat privind statuile.

“Se spune, da… ca doar nimeni n-a vazut vreodata vreo statuie de nisip. E doar legenda” zimbi pescarul. “Se spune ca un singur om le-ar putea vedea: cel care a alungat Iubirea din viata lui, aducind tristetea in toate povestile de dragoste. Doar el ar putea dezlega blestemul” spuse batrinul pescar ridicindu-se si scuturindu-si de nisip pantalonii ponositi. “Acum trebuie sa plec. Noapte buna”

In noaptea cu luna plina care a urmat, statuile de pe plaja erau atit de multe, incit pareau o intreaga oaste de nisip.

“Pina la urma ai venit sa-ti indeplinesti o dorinta” zimbi batrinul pescar.

“Nu. Adica da. Vreau sa stiu sfirsitul povestii. Ce s-a mai intimplat cu ea ?”

“N-a mai putut dormi de atunci niciodata. Ochii ei au ramas vesnic deschisi si vesnic plingind. Fiindca macar locul acesta ar fi trebuit sa ramina sfint sufletului lui, ca un templu al amintirii ei… insa el l-a pingarit aducind aici alte femei. Şi de jale, sufletul ei se sfarima mereu si mereu in nisipuri din care ea il cladeste, mereu si mereu, pe el, aici pe aceasta plaja pe care a fost cindva fericita si unde poate ca il asteapta sa se intoarca. Numai el, numai daca s-ar intoarce, ar putea dezlega blestemul. Dar pentru asta ar trebui ca inca s-o iubeasca si sa-i ceara iertare. Sa iubeasca nisipul in care s-a risipit impreuna cu nesfârsita ei dragoste, sa devina el insusi nisip ca statuile pe care ea i le inalta, luindu-i aceasta povara de pe suflet ca ea sa poata, in sfirsit, dormi. Atunci si somnul oamenilor va fi din nou tamaduitor al tristetii si aducator de liniste, iar iubirile lor vor putea fi din nou fericite cum a fost cindva a celor doi aici, pe plaja asta… Hei, dar unde esti tinere ? Ma pui sa-ti povestesc si apoi pleci si ma lasi vorbind de unul singur…”

Deschise usa dormitorului incet, sa n-o trezeasca. Ea insa nu dormea. Lacrimi curgeau din ochii mari si tristi atintiti asupra locului lasat gol in toiul noptii de cel care plecase de linga ea. Nu auzise usa si nici nu-l observase apropiindu-se de pat.

Intinsese mina ca s-o mingiie, insa printre degete ii cursese doar nisip, nisip somnoros intru tamaduirea ochilor fara somn.

English version

E-mail me