AMINTIRILE MARII

AMINTIRILE MARII

        Un calut de mare s-a indragostit intr-o zi de o stea de mare.
        Steaua de mare nu putea inota la fel de repede ca el, astfel ca doar il urmarea cu privirea ei tandra cum zburda toata ziua hirjonindu-se printre tufele de corali. El ratacea neobosit, in timp ce ea, rabdatoare si statornica, invatase sa-l iubeasca si sa-l astepte. Calutul de mare se intorcea mereu la ea, aducindu-i in dar stralucirea soarelui inchisa in perlele din scoici.
        Insa firea lui nelinistita il mina mereu pe alte cai necunoscute, sub ochii tandri ai iubitoarei si rabdatoarei sale iubite. Pleca din ce in ce mai departe, se intorcea din ce in ce mai rar, pina cind intr-o zi nu s-a mai intors. Poate ca il ademenisera in larg sirenele cu glasul lor inselator si-l inchisesera in imparatia lor pentru totdeauna, sau poate ca se indragostise de vreo alta fiinta a marii si o uitase.
        Povestea nu spune daca el s-a intors vreodata sau macar daca steaua de mare a aflat ce se intimplase cu el. Se stie doar ca ea a ramas singura si trista, apasata de povara iubirii pe care nu mai avea cui s-o daruiasca, iubire vasta ca oceanul in care se pierduse el. Si se topea de dorul lui intrebindu-se daca, acolo unde va fi fost, avea cine sa-i spuna in fiecare seara "noapte buna".

Poate ca am visat aceasta poveste sau poate am trait-o aievea cindva, intr-o alta dimensiune. Stiu doar ca o port in singele meu si ca mi-o amintesc mereu de cite ori ma gindesc ca nu am nici un loc pe lume, care sa fie doar al meu.

Cind ai plecat, n-ai vrut sa-mi lasi nici macar atit, coltul acela de plaja salbatica, ultima si cea mai draga amintire pe care ti-o cerusem. Acum, sufletul meu, insufletit cindva de o lebada alba care venise sa-l salasluiasca, nu se mai poate odihni nicaieri. A ramas iar pustiu si fara odihna de cind lebada alungata a zburat departe sa-si cinte ultimul cintec pe malul lacului indepartat unde se nascuse din caldura iubirii, intr-o zi friguroasa de iarna.

Am strins laolalta comorile de iubire din toate acele amintiri pe care nu le-ai mai vrut atunci cind ai hotarit sa uiti totul. Daca as putea, le-as duce intr-o zi acolo pe plaja aceea, in coltul nostru de rai. Stiu ca, pe cind as sta asezata pe plaja privind marea, mina cu care m-as sprijini de pamint ar gasi ingropata in nisip o stea de mare uscata. Stiu ca acolo este steaua de mare din povestea mea fara nume, ucisa de soare si dor, ingropata undeva pe acea plaja pe care n-ai vrut sa mi-o daruiesti.

Ramas bun calutule de mare. Te-am iubit mult.

Amintirile au ramas acolo, in urma si totodata in mine, cum in mine port mereu locul acela, ca un paradis rotund din care doar putin lipseste ca sa fie perfect. Un cerc neinchis, din care lipseste ceva, ca o rana care trebuie tamaduită pentru ca amintirile sa poata curge mereu si mereu, in aceeasi traiectorie rotunda a memoriei si a inimii.

Si fiindca foarte putin a lipsit pentru ca rotundul sa fie perfect, am sa pun in rana cercului o cutie mica, in care un calut de mare va dormi pentru totdeauna cuibarit intr-un pumn de nisip de pe plaja paradisului.

English version

E-mail me