DESPRE
SPINII TRANDAFIRULUI
Cind m-am
nascut, eram o floare frumoasa cu petale de catifea purpurie, cu frunze verzi ca
marea si cu tulpina neteda si blinda. Un trandafir. Si daruiam dragoste, caldura
si gingasie, crezind c-am fost menita sa fiu floarea iubirii. Si nu stiu cine a
gresit - eu, daruind prea mult, sau ei, cei care n-au stiut sa inteleaga, caci
au trecut prin viata mea si miini care m-au smuls cu brutalitate, dar nu ca sa
le bucur viata, ci ca sa ma arunce-n calea talpilor care n-au intirziat apoi sa
ma nimiceasca.
Cind am renascut din singele
petalelor strivite cu rautate in tarina, purtam inca pe trup urmele caderii,
pedeapsa pentru vina de a fi iubit prea mult. Si atunci au inceput sa-mi creasca
spini pe tulpina subtire.
Apoi ai venit tu sa ma culegi cu
infinita dragoste, sa-ti parfumez noptile si sa-ti inseninez zilele. Dar eu n-am
stiut sa te recunosc. Si te-am ranit tocmai pe tine, care erai adevarat. Cind am
inteles, ti-am cerut iertare. Dar nu m-ai crezut. Atunci, ca sa ma ierti, mi-am
lepadat iar spinii, in semn de umilinta si ti-am ramas din nou plapinda cum
fusesem inainte sa vii. Si atunci m-ai iubit si am fost parfumul noptilor tale
si lumina zilelor tale.
Acum sunt iarasi singura si
vulnerabila. Nu ma mai pot apara de nimeni si de nimic: am ramas fara spini si
fara tine. Spinii mi-ar putea creste iarasi. Dar nu-i mai vreau, desi mi-e
teama. Mi-e teama si de o noua rana, dar si de-o mina blinda. Mi-e teama de
oricine care nu esti tu. Si-mi refuz spinii fiindca te astept. Poate ca nu te
vei intoarce niciodata si voi muri strivita de rautatea lumii, dar daca vei
veni, vei sti sa ma recunosti; dintre milioanele de flori ale pamintului, nici
una nu-mi seamana: sunt singurul trandafir fara spini.
© Toate drepturile rezervate
English
version
E-mail me
DISCLAIMER
The graphic used on
this page has been found on the net (possibly offered for free download) without
a © note attached. Should it be yours or should you know the author please
e-mail me to let me know so I could either give proper credit or remove the
graphic if the creator so desires. Thanks.
Page backgrounds © Lonely Shell
|