VIOARA DE OS

Artwork by Adela Serban

    

Perechea de la masa de linga caminul in care focul ardea ca-n basme, privea in tacere bradul de Craciun privindu-se din cind in cind in ochi, cu un zimbet care nu avea nevoie de cuvinte. Ea tremura in rochia prea subtire pentru noaptea de iarna, dar nu voia sa plece. Ar fi vrut sa stea cit mai mult acolo, ascultind muzica dulce care picura in surdina si care, parca stiind o mare si delicata taina, prinsese sa cinte melodia aceea cu lungi tinguiri de viori, care le placea atit de mult.  Asa devenise locul acela un colt de rai scump sufletului lor, la care mai apoi  aveau sa doreasca sa revina mereu si mereu… pentru ca toate povestile de dragoste incep la fel.  Numai ca ele nu sfirsesc intotdeauna la fel. Iar pentru povestea inceputa atunci, calendarele timpului scrisesera cu negru o alta trista si rece noapte de iarna. 

Oamenii din oraselul blind de la marginea marii  nu au stiut ca in noaptea aceea linga ei murea una din cele mai frumoase povesti de iubire ale lumii, asa cum nimeni, poate nici macar cei care fusesera atunci acolo, nu observasera perechea de linga foc din noaptea de iarna de demult. Numai ruina tacuta de pe stinca, a carei silueta cetoasa in lumina lunii o privisera atunci, demult doua perechi de ochi, s-a intunecat a jale. Doar zidurile acelea  au vazut pomisorul firav cu trunchi de os rasarind din nisipul de la marginea marii, in bataia luminii farului de pe stinca, acolo unde sufletul izgonit venise sa odihneasca pentru totdeauna, in noaptea in care iubirea murise.

 Nimeni nu a stiut de ce pomisorul ciudat rasarit peste noapte pe plaja  nu a putut fi  taiat sau smuls din radacina, pentru ca nimeni nu putea banui ca el era insasi iubirea, in fragilitatea ei indestructibila, izvorind din sufletul celei ce nu avea sa se mai intoarca niciodata. Si nimeni nu intelege nici acum de ce vintul, atingindu-i crengile delicate, trezeste ecouri de indepartate strune, si nici nici de ce, in noptile de iarna, umbra grea si tacuta a castelului parasit se lungeste si se subtiaza pe nisip, ca umbra unei viori.

Publicata in revista ALTFEL nr. 41 / ianuarie 2003
© Toate drepturile rezervate

English version

scoicahome.jpg (3321 bytes)

E-mail me

Page backgrounds © Lonely Shell