Spiritualitate

Scrieri patristice

Teologie ortodoxa

Apologetica crestina

Educatie crestina

Carti de cult

Istorie

Marturii

Dictionare

Dezvaluiri

Filosofie

Diverse

Literatură română

Limbi clasice

Informatică

Legende istorice
de Dimitrie Bolintineanu

Legendele istorice, cele mai cunoscute scrieri ale lui Bolintineanu, consacră balada istorică şi, o dată cu ea, numele lui Bolintineanu în literatura noastră. Succesul lor în epocă a fost imens, iar după moartea poetului, până astăzi, Bolintineanu a fost cunoscut ca autor în primul rând al legendelor, din care unele, tipărite des prin manuale, sunt larg cunoscute şi, însoţite de melodie (Muma lui Ştefan cel Mare, Cea de pe urmă noapte a lui Mihai cel Mare), au devenit nişte cântece aproape populare. Ele au în genere caracterul unor balade inspirate din istoria naţională, preamărind lupta poporului de-a lungul veacurilor pentru apărarea libertăţii. Multe din legendele scrise în prima perioadă a activităţii lui Bolintineanu au ca punct de plecare O samă de cuvinte ale lui Neculce. Mai târziu, în culegerile Bătăliile românilor (1859) şi Legende noi (1862), poetul va recurge la cronici, nu numai cele vechi (Ureche, Costin, Neculce), ci şi la izvoare mai noi (Şincai, Kogălniceanu, Laurian etc.)... În centrul legendelor sunt figuri de eroi, de obicei voievozi, intraţi adânc în conştiinţa poporului ca luptători împotriva cotropitorilor otomani. Cele mai multe se referă la Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Mircea cel Bătrân. Atenţia poetului e îndreptată nu atât spre descrierea luptelor, cât spre consemnarea la eroi, în versuri patetice, a unor gesturi şi atitudini exemplare prin semnificaţia lor patriotică, de natură să trezească la contemporani sentimentul demnităţii naţionale, ideea luptei pentru libertate. Eroii legendelor lui Bolintineanu sunt toţi patrioţi şi-şi exprimă dragostea de ţară în cuvântări pline de sentinţe şi maxime mobilizatoare, cu aluzii la contemporaneitatea scriitorului.

Cuvântările iau aspectul unor lungi tirade, acoperind spaţiul întregii poezii, reducând la minimum substanţa propriu-zis epică. Un atare procedeu tehnic caracterizează în genere legendele, conferindu-le un pronunţat caracter liric. El e determinat de scopul agitatoric pe care autorul, luptător patriot, îl urmărea în mod conştient în scrierile sale, într-o epocă — perioada premergătoare anului 1849, ca şi cea a Unirii, — de mare entuziasm pentru emanciparea naţională şi socială. [Istoria literaturii române, vol. II. Editura Academiei, Bucureşti, 1968, p. 547-548.]. 

Cartea este oferita in format pdf (801 k).

Descarca
site 1 fisier zip 597 k