PE URMELE HIMEREI

PE URMELE HIMEREI

Am vazut citeodata in cite un film ori am citit intr-o carte despre femei care pling… femei pentru care exista intotdeauna brate care sa le cuprinda, leganindu-le tristetea. Dar asta se intimpla numai in lumea de dincolo de ecran sau de paginile cartii… de aceea obisnuiam sa inchid ochii si sa visez cum ar fi daca s-ar intimpla… Inchideam ochii pastrind in minte imaginea femeii, ca sa visez ca sunt eu. Dar n-am fost niciodata… Nu am putut fi decit in visul cladit cu truda si din care ma trezeam mereu cu inima amara… pentru ca nimeni nu mi-a imbratisat vreodata tristetea, leganindu-mi plinsul.

Apoi am visat ca cineva ar fi crezut in mine atit de mult incit sa-mi acorde o a doua sansa. Si in timp ce asteptam sa se intimple, ofeream eu insami sanse tuturor, din nou si din nou, dorindu-mi ca macar o data sa gasesc un loc in inima lor. Nu mi-a parut rau niciodata pentru a fi daruit din darul sufletului meu si niciodata nu am daruit sperind vreo recomepensa. Dar atit de mult mi-as fi dorit sa simt, macar odata, ce simteau ceilalti ! Nu s-a intimplat niciodata. Cu fiecare greseala pe care am facut-o vreodata, am pierdut tot ce aveam in clipa aceea. Nimic nu mi-a fost vreodata iertat. Si nu mi-a ramas decit sa adun din tarina ceea ce mai ramasese din mine, si sa continui sa daruiesc.

Am visat ca intr-o zi ceilalti nu-mi vor mai cere sa fiu perfecta. Sau cel putin ca nu ma vor mai pedepsi pentru ca nu sunt. Am visat ca voi putea face o simpla greseala umana care mi-ar fi iertata a doua zi, la fel ca celorlalti. Am visat ca nu voi mai avea inca o cruce de dus…

Am visat ca intr-o zi mina pe care as intinde-o spre altii cerind ajutor nu va mai fi lovita; am visat ca intr-o zi ea va intilni caldura unei alte miini, a cuiva care mi-ar spune “Sunt linga tine”.

Am visat ca intr-o zi voi putea fi iertata. Am visat ca va veni ziua cind nu mi se va mai pretinde perfectiunea ingerilor pe care lutul meu muritor nu poate s-o incapa, am visat ca mi se va ingadui sa fiu o simpla fiinta omeneasca si ca nu voi mai fi pedepsita pentru a fi doar atit.

Am visat?… Cu siguranta nu a fost un vis, caci visele se implinesc atunci cind crezi in ele. Si oricit de mult am crezut si m-am rugat sa se implineasca, ele au ramas aceeasi himera, alergind mereu mai repede ca mine, astfel ca nu am s-o prind niciodata. Unde am gresit ?

Odata am cladit pe tarm un castel de nisip. M-am asezat linga el, privind marea, asteptind pe cineva care s-ar fi oprit sa se joace cu mine. Nu stiu de ce nu am avut niciodata curajul sa privesc in ochii celor ce s-au oprit doar sa-mi distruga castelul cu o lovitura de picior; probabil m-am temut de ce as fi putut vedea in ei.

Stiu doar ca, pe urmele aceleiasi himere, am reconstruit castelul din nou si din nou. Stiu numai ca sunt inca acolo si inca astept.

English version

E-mail me