TINUTUL NIMANUI

Sunt multe tinuturi pe lume. Ale oamenilor, ale ochilor, ale sufletului.

Tinuturile oamenilor sunt toate cele in care oameni se nasc, iubesc si mor, fiecare in tinutul sau, visind poate sa atinga vreodata si alte meleaguri. Si astfel iau nastere tinuturile ochilor, cele ce umplu visele cu ochii larg deschisi in fata vreunei fotografii ce pare sa infatiseze un colt de paradis. Si cind somnul inchide ochii prea obositi de ratacire, sufletul aluneca-n tinuturile sale tainice, ce apartin doar somnului, unde visele ochilor deschisi capata dimensiuni si profunzimi nebanuite si fantastice.

        Dar nu toate tinuturile sunt locuite. Nici ale oamenilor, nici ale ochilor, nici ale sufletului. Exista pretutindeni tinuturi ale nimanui.

In lumea oamenilor, tinuturile nimanui sunt altfel pentru fiecare. Caci ele nu sunt, asa cum s-ar putea crede, cele la care n-ai putut ajunge, ci cele in care ai fost cindva si la care dorul de a reveni pentru totdeauna este la fel de puternic ca dorinta de a nu te mai intoarce niciodata.
        Tinuturile ochilor sunt ale nimanui atunci cind sunt sortite sa raminã doar fotografii frumos colorate, dar mereu lipsite de viata, fiindca in realitate nu vor apartine niciodata decit celorlalti, celor ce le locuiesc si celor ce le vor atinge cindva.
        Si mai sunt si tinuturile nimanui pe care le purtam cu totii in sufletul nostru. Cele ce par pustii, dar care sunt locuite de cineva pe care nu-l stim niciodata dinainte. De cineva pe care il cautam toata viata, stiind ca exista o unica sansa : de a-l gasi, sau de a ramine pentru totdeauna singuri.

Tinutul nimanui din sufletul meu e o insula cu stinci albe si plaji de aur la marginea unei mari infinit albastre. Pe insula aceea alerg in visele tainice printre meandrele sufletului, la umbra palmierilor gigantici, cautindu-l pe acela care o locuieste si care, poate, va veni spre mine intr-o zi, dinspre celalalt capat al drumului pe care eu voi merge spre el.
        Locuitorul insulei nimanui din sufletul meu e acela care, poate, ma cauta. Acela care, poate, ma asteapta. Acela care… poate exista.

Publicata in revista ALTFEL nr.34 / aprilie 2002
© Toate drepturile rezervate

English version

E-mail me

DISCLAIMER
The graphic used on this page has been found on the net (possibly offered for free download) without a © note attached. Should it be yours or should you know the author please e-mail me to let me know so I could either give proper credit or remove the graphic if the creator so desires. Thanks.

Page backgrounds © Lonely Shell