CRACIUNUL URSULETULUI

CRACIUNUL URSULETULUI

In noaptea de Craciun, jucariile au plecat fericite, in bratele copiilor ce le primisera in dar. Soldatul strajuia acum camera, iepurasul se rasfata in caldura focului, papusa dormea in aşternut de matase. Singur ursuletul ramasese sub brad, alaturi de chitara fara de cintec.
Luminile bradului se stinsesera de mult si stralucirea zapezii de afara era prea slaba ca sa se fi putut vedea in incaperea intunecata lacrimile ursuletului pe care nimeni nu-l voise.

        Asteptase atit de mult Craciunul acesta ! Visase ca cineva il va iubi si il va lua in brate. Visase ca il va duce acasa, iar el il va rasplati aducindu-i in fiecare zi surisul diminetii pe buze.
        Dar ceasul de vraja trecuse lasindu-l in urma si acum privea, cu capul sprijinit de strunele tacute, ninsoarea de afara, stringindu-se singur in brate sa se incalzeasca si cintindu-si incet un cintec de leagan ca sa adoarma si sa uite ca sufletul lui nu putea trai decit o singura, magica noapte in care iubirea ar fi putut veni in calea lui sa-i dea viata aievea.
        Si ochii inlacrimati urmareau prin fereastra, prin noaptea fara iubire, sufletul de stea luminoasa inaltindu-se la ceruri, cu ingerii.

In zori copiii gasisera cu mirare ursuletul uitat sub pomul de Craciun, cu ochi imobili si sticlosi si bratele intinse a chemare. Se intrebau mirati cum de nu il vazusera cu o seara inainte si mai ales nu intelegeau de ce pieptul ii era ud de ceva cald, de parca ar fi plins.
Nu puteau sti ca steaua de lumina ce-i daduse viata in asteptarea iubirii nu avea sa se mai intoarca niciodata si nu mai avea cine sa le spuna ca-n ochii ursuletilor moare o lume cind sunt uitati singuri sub brad in noaptea de Craciun.

English version

E-mail me